Fotbal   •   Liga 1   •   Botoșani - Rapid

„Ratarea secolului” în Botoșani - Rapid » Faza care va face înconjurul lumii! Halucinant cum a trimis Petrila cu poarta goală

Articol de Adrian Duţă   —  luni, 08 decembrie 2025

Claudiu Petrila, extrema stânga de la Rapid, a avut o ocazie uriașă în minutul 20 al meciului cu FC Botoșani.

Totul a pornit după o pasă din jumătatea Rapidului pentru Dobre, care a avansat spre poarta lui Anestis. Extrema dreapta a echipei din Giulești nu a șutat, alegând să paseze printre doi adversari, în fața porții.

VIDEO CU FAZA. Petrila, ratarea campionatului în Botoșani - Rapid


  • Sursă video: Prima Sport 1

Mingea a ajuns la Petrila, care a avut toată poarta goală în față. Jucătorul Rapidului a oferit apoi un moment care va face înconjurul lumii. A trimis pe lângă poartă, la colțul scurt, nereușind să plaseze balonul în cei 7 metri dintre cele două bare.

Anestis, portarul echipei botoșănene, nu avea nicio șansă, fiind departe de poartă. Petrila nu a reușit să profite și să deschidă scorul. Faza ar fi fost verificată la VAR, Dobre fiind în poziție suspectă de ofsaid în momentul în care a primit pasa.

„Ratarea secolului pentru Petrila”, a exclamat în direct comentatorul Digi Sport George Dobre.


Înainte de meciul cu Botoșani, Petrila avea 3 goluri marcate în campionat, în 16 partide jucate.

Echipele de start la Botoșani - Rapid

FC Botoșani (4-2-3-1): Anestis - Adams, Miron, Țigănașu, Pavlovic - Bordeianu, Aldair - Mailat, Ongenda, Mitrov - A. Dumitru

Rezerve: Kukic, Munoz Fernandez, Sut, Creț, David, Papa, Pănoiu, Andrei Dumitru, Bodișteanu, Dumiter, Lopez, Ciurel

Antrenor: Leo Grozavu

Rapid (4-3-3): Aioani - Manea, Ciobotariu, Kramer, Bădescu - Grameni, Keita, Christensen - Dobre, Koljic, Petrila

Rezerve: Stolz, Briciu, Ignat, Onea, Borza, Vulturar, G. Gheorghe, Gojkovic, Micovschi, Jambor, R. Pop.

Antrenor: Costel Gâlcă

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.