International   •   Liga Campionilor   •   U19

Eliminare DRAMATICĂ pentru FCSB U19 din Youth League » A ratat calificarea la loviturile de departajare, după ce a avut 3 bare în repriza secundă

+9 Foto
FCSB U19

Articol de George Nistor, Mihai Șovei   —  miercuri, 10 decembrie 2025

FCSB U19 a câștigat cu 3-2 returul cu Puskas Akademia U19 și s-a trecut la loviturile de departajare, cu un scor general de 4-4. Acolo, maghiarii au fost mai inspirați și s-au impus cu 4-2. Final de drum în Youth League!

După ce au pierdut partida de la Buftea cu scorul de 1-2, elevii conduși de Marius Ștefan (32 de ani) au mers în Ungaria cu gândul la calificarea în faza principală a Youth League.

Cei de la FCSB au început meciul perfect. David Popa a deschis scorul încă din primul minut. Bucureștenii nu s-au bucurat, însă, prea mult. Gazdele au reușit să egaleze în minutul 4. Panait a trimis o „rachetă” de la 25 de metri și a făcut 2-1 în minutul 11. Și de această dată, ungurii au egalat după doar câteva momente.

Golul de 3-2 a fost marcat tot de David Popa (28), cu un șut frumos din interiorul careului. FCSB a jucat în superioritate numerică din minutul 31, după ce Umathum a văzut cartonașul roșu.


FCSB a lovit bara de 3 ori în repriza secundă!

Chiar și așa, roș-albaștrii nu au mai reușit să marcheze, chiar dacă au lovit bara de 3 ori în actul secund. Maghiarii s-au impus la penalty-uri cu 4-2. Luca Ilie și Necșulescu au ratat din tabăra FCSB-ului.

Roș-albaștrii au jucat meciul pe stadionul „Pancho Arena”, locul unde România a învins-o pe Israel în calificările pentru Campionatul European din 2024 (partida s-a jucat în noiembrie 2023, iar România s-a impus cu 2-1). Stadionul este construit în Felcsut, satul în care Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, a copilărit.

FOTO. Pancho Arena, stadionul din satul lui Viktor Orban, unde FCSB U19 luptă pentru calificarea în faza principală a Youth League


+9 Foto
Pancho Arena / foto: X

FINAL » Puskas Akademia U19 - FCSB U19 2-3 (4-4 la general, 4-2 la loviturile de departajare)

  • Au marcat: Asvanyi (4), Zahoran (17) / David Popa (1, 28), Panait (11)

  • Televizare: Prima Sport 1 și Digi Sport 1

Loviturile de departajare:

  • Asvanyi marchează, iar ungurii se impun cu 4-2 la loviturile de departajare.

  • Necșulescu execută lamentabil. Mingea se duce peste poartă. 3-2 în favoarea maghiarilor.

  • Toth marchează și el. 3-2 pentru unguri.

  • Manolache trimite în plasa laterală. FCSB face 2-2.

  • Varga trimite în vinclu. Gazdele conduc cu 2-1.

  • Luca Ilie ratează! 1-1 după primele două runde.

  • Magyarics execută cu siguranță și marchează. 1-1.

  • Alexandru Stoian trage pe centru și înscrie. 1-0 pentru FCSB.

  • Matei Popa apără în fața lui Pal. Rămâne 0-0.

3-2 este scorul final și 4-4 la general, după ce maghiarii s-au impus în tur cu 2-1. Se trece direct la loviturile de departajare.

Min. 90+4: David Popa șutează în bară din afara careului. A treia bară pentru FCSB!

Min. 65: Ocazie imensă pentru FCSB! Stoian scapă singur cu portarul advers și lovește bara.

Min. 57: Pompaș centrează, Panait lovește cu capul, iar mingea se duce în bară.

Min. 31: Gazdele rămân în 10! Umathum îl faultează pe Colibășanu din postura de ultim apărător și este eliminat.

Min. 28: 3-2 pentru FCSB! David Popa reușește „dubla” cu un șut frumos, la colțul lung, trimis din interiorul careului.

Min. 17: maghiarii egalează din nou. Zahoran împinge mingea în poartă. 2-2

Min. 11: 2-1 pentru FCSB! Panait trimite un șut fantastic de la aproximativ 25 de metri, fără să îi dea vreo șansă portarului.

Min. 4: Asvanyi reușește să egaleze după o centrare venită din corner.

Min. 1: GOL FCSB! Bucureștenii reușesc să deschidă scorul încă din primul minut. Defensiva maghiarilor nu a putut să respingă o centrare venită din partea stângă, iar David Popa a băgat mingea în poartă.

Echipele de start

Puskas Akademia U19: Bozo - Budai, Pal, Umathum, Csiszar - Asvanyi, Varga - Koszegi-Hoffmann, Gustei, Magyarics - Zahoran

Rezerve: Beder, Csalogany, Cserkuti, Lakatos, Serbin, Somfalvi, Toth, Verboczi

Antrenor: Levento Babo

FCSB U19: M. Popa - C. Pompas, A. Dăncuș, M. Manolache, D. Ciocîrlan - A. Panait, A. Stoian, R. Necșulescu - D. Popa, L. Ilie, D. Colibășanu

Rezerve: R. Alecsandroaie, R. Andrei, C. Călin, L. Ciobanu, M. Pădure, A. Roșu, S. Șoșu

Antrenor: Marius Ștefan

  • Deși a jucat în partida din tur, Mihai Toma nu figurează pe lista jucătorilor perezentată de UEFA. În schimb, Alexandru Stoian, jucător care a bifat multe partide în tricoul echipei mari, se află pe lista jucătorilor pentru acest meci.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.