Echipajul de dublu vâsle feminin, Magdalena Rusu și Simona Radiș, antrenorul coordonator Dorin Alupei și Ioana Vrînceanu, recent retrasă din activitate, se află pe lista scurtă a nominalizărilor pentru premiile World Rowing 2025.
Emoții până pe 24 ianuarie, ora 19:00, când va începe ceremonia de anunțare a câștigătorilor premiilor federației internaționale de canotaj, în cadrul unei gale care va avea loc la Lausanne.
Între cei care sunt pe lista scurtă, a finaliștilor, se găsesc și reprezentanți ai României. Sita a cernut după contorizarea nominalizărilor publice și o analiză efectuată de un juriu de experți pentru fiecare categorie în parte.
Trei finaliști pentru România la premiile World Rowing 2025
La „Echipajul feminin al anului”, Magdalena Rusu și Simona Radiș sunt finaliste, alături de componentele bărcii de 8 plus 1 rame a Țărilor de Jos, Linn Van Aanholt, Nika Vos, Lisanne Van Der Lelij, Vera Sneijders, Hermijntje Drenth, Ilse Kolkman, Ymkje Clevering, Tinka Offereins și Dieuwke Fetter, și de Emma Twing din Noua Zeelandă, schif simplu.
Dorin Alupei, antrenor coordonator al lotului național, se află, de asemenea, nominalizat pe lista scurtă pentru categoria „Antrenorul anului”, pe care se mai găsesc Nicola Benavente (Marea Britanie), Diederik Simon (Țările de Jos) și Marc Oria (SUA).
World Rowing oferă începând din 1990 și Medalia Thomas Keller, o distincție specială, care este acordată sportivilor cu o carieră deosebită, cinci factori fiind luați în considerație pentru nominalizare, între care succesul internațional, numărul medaliilor, sportivitate, măiestrie tehnică, modul în care sunt percepuți pe plan internațional, dar capacitatea de a depăși obstacole și dificultăți.
Ioana Vrînceanu (31 de ani) este între finaliștii pentru această medalie. Ea și-a încheiat cariera la finalul anului 2024 și a făcut-o după împlinirea unui vis mare: a devenit campioană olimpică la Paris în barca de 8 plus 1 rame și vicecampioană la dublu rame, împreună cu Roxana Anghel.
Ea mai are în palmares trei titluri mondiale și 10 europene plus o medalie de bronz la CM și una de argint la CE.
Dorin Alupei: „Mă așteptam, performanțele lor au fost deosebite”
„La fete mă așteptam, pentru că performanțele lor de anul ăsta au fost deosebite”, a spus în exclusivitate pentru GSP Dorin Alupei. „Ele au câștigat atât la Campionatele Europene, Cupa Mondială, cât și la Campionatele Mondiale. Am făcut o analiză rapidă și nu prea sunt echipaje la feminin care au câștigat toate cele trei competiții”, a adăugat el.
„Mă gândeam că vor fi măcar nominalizate. Acum nu știu dacă vor și câștiga, dar vom vedea”.
Magdalena Rusu și Simona Radiș Foto: FR Canotaj/Balint CzuczEchipajul feminin de dublu rame s-a format începând chiar cu 2025 și a atins succesul deplin în acest sezon. Radiș venea după câțiva ani de succes la dublu vâsle alături de Ancuța Bodnar, iar Rusu concurase cu rezultate importante în bărcile de 8 plus 1 rame și 4 rame.
„În momentul în care am preluat lotul, am și vorbit cu sportivii, le-am spus că performanțele de anul trecut s-au pus frumos în vitrină, ne uităm la ele, mai facem câte o poză, dar o cam luăm de la capăt”, explică Alupei.
„Am făcut o resetare, am făcut selecție în ambarcațiuni mici și ele două au venit primele. Una pe dreapta, una pe stânga și au format un echipaj. Și cam peste tot, și în barcă de 4 și 8, ele au fost tot timpul în top. Meritau să rămână împreună, a fost o chestie obiectivă”, adaugă antrenorul coordonator.
Dorin Alupei: „Și Ancuța Bodnar s-a integrat foarte bine”
Barca 4 rame (f) - Gianina Juncănariu, Amalia Bereș, Adriana Adam, Ancuța Bodnar Foto: FR Canotaj/Balint CzuczLumea se obișnuise cu Simona alături de Ancuța, campioane olimpice la Tokyo 2020, duble campioane mondiale și triple europene în proba de dublu vâsle. „Și-au dorit să schimbe un pic, atât Simona, cât și Ancuța, mai ales că sportul acesta este unul ciclic, repeți mișcarea continuu și cu aceeași parteneră, același partener... La un moment dat... Poate să fie cea mai bună mâncare din lume, dacă o mănânci în fiecare zi... e binevenită o schimbare”, a detaliat Dorin Alupei.
„Și chiar au primit-o cum trebuie, și Ancuța s-a integrat foarte bine, a luat două medalii în două probe la Mondiale, una la Europene. La sfârșitul anului chiar am discutat așa, printre picături, cu ea și mi-a zis că e foarte fericită, emoționată, chiar dacă nu au fost medalii de aur. Important e că a reușit să se integreze, să se simtă OK”.
Dorin Alupei: „Mă onorează și mă obligă, este meritul întregii echipe”
În ce îl privește, evidențiază: „Partea bună e că oamenii au făcut aprecieri obiective și, fiind și a treia națiune la Mondiale, prima la Cupa Mondială de la Lucerna, bine plasată, mi se pare că pe doi, la Europene, era oarecum normal. Nu îmi făceam nu știu ce iluzii, dar e binevenită. Important e că sunt în lista scurtă, mă bucură, mă onorează și mă obligă”.
Dorin Alupei este din 2025 noul antrenor al loturilor naționale de canotaj Foto: GSPApoi adaugă: „Ne obligă de fapt pe toți. Este meritul întregii echipe, nu meritul meu neapărat, toată lumea a muncit, colegii mei, partea medicală, sportivii, în primul rând, că s-au obținut performanțele astea”.
Despre nominalizarea Ioanei Vrînceanu spune că „este o recunoaștere meritată. Și pentru vizibilitate e foarte binevenită, este un semn de considerare, că lumea ne vede ca pe o nație puternică”. De-a lungul timpului, pentru România doar Elisabeta Lipă a primit până acum medalia Thomas Keller, în anul 2008.
La premiile World Rowing 2024, România a câștigat distincțiile la categoriile Echipajul feminin al anului, cel de 8 plus 1 rame, și de Antrenorul anului, prin Antonio Colamonici.
(P) Petrom este sponsor principal al Federației Române de Canotaj și susține viitoarea generație de campioni prin programul "Energie pentru performanță".
{{text}}