Fotbal   •   Liga 1   •   TRANSFER

Căpitanul din Superliga pleacă! Transfer de 500.000 de euro

Joao Lameira în FCSB - Oțelul Galați / Foto: Cristi Preda GSP

Articol de Alexandru Stanciu   —  joi, 11 decembrie 2025

Joao Lameira (26 de ani), căpitanul Oțelului Galați, se transferă în prima ligă a Poloniei, la Widzew Lodz, echipă aflată pe locul 13, cu 20 de puncte, cu unul avans peste principalul loc retrogradabil.

Portughezul, unul dintre jucătorii care au impresionat în acest sezon de Superliga, le aduce gălățenilor suma de 500.000 de euro în conturi, potrivit fanatik.ro.

Joao Lameira pleacă de la Oțelul pentru suma de 500.000 de euro

La Oțelul din vara anului 2023, Joao Lameira a bifat 69 de apariții în Superliga de-a lungul a trei sezoane, timp în care a marcat 4 goluri și a oferit două pase decisive. În această stagiune, căpitanul Oțelului a marcat 3 goluri și a oferit două assist-uri în cele 16 apariții.


Joao Lameira / Foto: Imago Images

Evoluțiile portughezului din acest sezon au atras interesul celor de la Widzew Lodz, care au oferit 500.000 de euro, sumă acceptată de Oțelul Galați. Joao Lameira va încasa un salariu de 25.000 de euro lunar.

750.000de euro este cota de piață a lui Joao Lameira, potrivit transfermarkt

În acest sezon, Lameira a marcat golul decisiv în victoria cu Universitatea Craiova, scor 1-0, iar două etape mai târziu a punctat de două ori în victoria cu 4-0 în fața lui Metaloglobus. De asemenea, portughezul are și două pase decisive în această stagiune, una în victoria cu Unirea Slobozia, scor 3-0, și una în victoria cu CFR Cluj, scor 4-1.


Joao Lameira și-a făcut junioratul în academiile celor de la Sporting Lisabona și FC Porto și a mai evoluat la Torreense timp de două sezoane, în ligile inferioare ale Portugaliei. Ulterior, acesta a ajuns în prima ligă a Rusiei, la Baltika, dar nu a confirmat și a ajuns liber de contract la Oțelul Galați, în vara anului 2023.

Joao Lameira a evoluat pentru naționala Portugaliei la mai multe reprezentative de tineret și juniori:

  • două meciuri la reprezentativa U15

  • 9 meciuri și un gol la reprezentativa U16

  • 14 meciuri la reprezentativa U17

  • 7 meciuri la reprezentativa U18

  • două meciuri la reprezentativa U20

Clasamentul din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.