Jan Cerdan (15 ani), juniorul Barcelonei, poate să îi calce pe urme legendarului Pau Gasol, fiind remarcat de o publicație de baschet din Statele Unite ale Americii, care consideră că sportivul ar putea să fie selectat în Top 3 în 2029.
Chiar dacă în ultimii ani Franța a devenit cea mai puternică pepinieră europeană de jucători de baschet, Spania rămâne un nume important în dezvoltarea juniorilor și reușește constant să ofere ligilor importante baschetbaliști cu baze solide și cu inteligență în joc.
Jan Cerdan, văzut în Top 3 la draftul NBA din 2029: „Citește inteligent acțiunile”
Printre „perlele” baschetului iberic se numără și Jan Cerdan, un jucător în vârstă de 15 ani, care deja are 2,05 metri. El evoluează pentru Barcelona și a fost inclus în echipa U22 a catalanilor, având medii de 3,8 puncte și 2,7 recuperări.
Sportivul născut în 22 martie 2010 a fost remarcat de NBA Draft Room, un site american de scouting, care l-a plasat în Top 3 la draftul NBA din 2029. Ultimul baschetbalist spaniol care a fost selectat atât de sus în liga nord-americană de baschet a fost Pau Gasol (a 3-a alegere), în 2001.
„Are un potențial enorm dacă va continua să își dezvolte fizicul și jocul la un nivel atât de înalt. Citește inteligent acțiunile și contribuie la faze câștigătoare, având calități fizice grozave. În vară a jucat încă o dată la U16 și a performat excepțional de bine. De asemenea, reușește să joace în liga U22, ceea ce e impresionant”, a afirmat Alen Kirchian, scouter al NBA Draft Room, despre Cerdan, conform Marca.
Juniorul Barcelonei a fost comparat cu Franz Wagner, vedeta lui Orlando Magic și a naționalei Germaniei, care are medii de 22,7 puncte, 6,1 recuperări și 3,7 pase decisive în sezonul actual.
În această vară, Jan Cerdan a făcut parte din lotul U16 al Spaniei, care a participat la Campionatul European. Baschetbalistul ce evoluează ca extremă de forță a avut medii de 11,0 puncte, 4,8 recuperări și 2,3 pase decisive.
La turneul din Tbilisi, Georgia, Spania a învins-o pe România cu 97-72, iar Cerdan a contabilizat 8 puncte, 3 pase decisive și 2 recuperări în puțin peste 13 minute jucate.
{{text}}