Ionel Dănciulescu și-a explicat opțiunile sale pe 2025 și arată cititorilor Gazetei Sporturilor cum arată topurile încropite de el. Totodată, legendarul atacant - fotbalistul român al anului 2004 - a dezvăluit ce reprezintă trofeul pentru el
Ionel Dănciulescu, 49 de ani, este o legendă a fotbalului românesc, unul dintre marii atacanți pe care i-a avut România. Danciu-gol a fost laureatul anchetei istorice a Gazetei Sporturilor în 2004, un an extraordinar pentru fostul vârf. A cucerit eventul în acel an în care a fost numărul #1 în formația lui Ioan Andone.
Ajunsă la ediția cu numărul 60, Ancheta organizată de Gazeta Sporturilor, cea mai veche și cea mai prestigioasă decernare de trofee din sportul românesc, își va premia campionii miercuri, 17 decembrie, de la ora 20:00.
Se vor acorda 5 premii majore: Fotbalistul/a Anului, Antrenorul Anului, Străinul Anului și Sportivul Anului, după un sistem de vot complex, care include fani, jurnaliști, oficiali ai cluburilor, antrenori, căpitani și federații.
Pe 18 decembrie, gratis, împreună cu ziarul Libertatea, Gazeta Sporturilor publică o ediție de colecție a ziarului, de 24 de pagini, cu cele mai tari interviuri acordate de câștigători.
214goluri a marcat Ionel Dănciulescu în prima divizie internă în 515 meciuri. Al doilea în clasamentul golgeterilor all-time din L1 după legendarul Dudu Georgescu (252 de goluri)
Ionel Dănciulescu, cel mai bun fotbalist român al anului 2004: „Preferații mei nu au reușit toți să câștige acest trofeu"
- Danciule, ce înseamnă pentru tine acel trofeu, individual, câștigat în 2004, un an fabulos pentru tine?
- A fost unul dintre cele mai importante trofee din cariera mea. Ceva extraordinar, având în vedere cine a mai câștigat un asemenea trofeu.
- Îți mai aduci aminte ce-mi declarai în interviul de după decernarea trofeului?
- Că este cel mai important (trofeu) pentru mine în acel an. Și câștigasem ceva (râde).
Ionel Dănciulescu a câștigat marele trofeu în 2004, urmat de Adrian Neaga, Mirel Rădoi, Daniel Niculae, Florentin Petre și Tiberiu Ghioane
- "Trofeul vieții", așa ai zis exact. De ce a fost atât de important să fii fotbalistul român al anului în ancheta Gazetei Sporturilor?
- Nu e ușor să câștigi un trofeu pe care l-au cucerit în trecut marii fotbaliști ai României. Am avut și eu fotbaliști preferați, gen Ilie Dumitrescu... Chiar, el a câștigat trofeul?
- Nu.
- Vezi! Apoi, mi-au mai plăcut Rodion Cămătaru și Dorin Mateuț. Ei au câștigat?
- Da, Matteo în 1988 când a fost și Gheata de Aur a Europei.
- Vezi! Vorbim de mari fotbaliști. Unii n-au avut posibilitatea să-și treacă numele pe un trofeu prestigios. (se amuză) Bine, era și perioada când Gică Hagi era la nivel înalt și cucerea trofeu după trofeu. Plus că am avut muuulți fotbaliști mari, uriași.
M-am impus în 2004 și fiindcă jucam la Dinamo un fotbal ultraofensiv. Cu multe goluri. Mi-aduc aminte că făceam o pereche perfectă cu Claudiu Niculescu. Am jucat un 3-4-3 ultraofensiv, a fost un sezon de vis
Ionel Dănciulescu
Ionel Dănciulescu despre cel mai bun fotbalist român al anului 2025: „Poate Rațiu"
- Care este opinia ta despre cel mai bun fotbalist român al anului 2025?
- E clar că trebuie să iei performanțele și la echipa de club, și la națională, nu doar ceea ce a făcut unul sau altul personal. E greu să spui cine a fost cel mai bun, nu a fost unul atât de evident. Poate Rațiu... Formă bună la națională, jucător de La Liga.
- Cine ar mai completa topul?
- Pe lângă Rațiu, i-aș mai menționa pe Man, pe Ianis Hagi, pe Olaru și pe Răzvan Marin. Mai sunt și alții buni, dar parcă ei au făcut cumva diferența.
8selecții și două goluri (cu Germania, 5-1 într-un amical din 2004) a reușit Danciu-gol pentru prima reprezentativă
Ionel Dănciulescu despre cel mai bun antrenor român al anului 2025: "Îl văd pe Cristi Chivu"
- La antrenorul român al anului care sunt opțiunile tale?
- Antrenor ar fi Cristi Chivu. Nu știu dacă e locul 1 "curat", sută la sută, dar e "acolo" în top-top. Mai sunt și Răzvan Lucescu, Zeljko Kopic, Costel Gâlcă și Leo Grozavu. Ultimii doi au făcut lucruri foarte bune la echipele de club care impresionează în Liga 1. Și mai e și Kopic, care vedem cu toții ce face la Dinamo. Răzvan Lucescu continuă să fie sus în străinătate, unde e greu, la PAOK Salonic. Iar Chivu prestează la nivelul cel mai de sus, în Italia.
- Străinul anului 2025?
- Topul de cinci ar fi format de Cisotti, Gnahore, Boateng, Emërllahu și Caio.
Ionel Dănciulescu mizează pe tricolori la Istanbul, în martie 2026: „Dacă avem atitudinea din victoria cu Austria”
- Ce estimezi că va fi în 2026 pentru fotbalul românesc?
- Craiova are șanse mari să treacă de grupa Conference League. Poate face o figură frumoasă acolo. Vedem. Cred că și FCSB va lupta până la ultimul minut.
- Naționala?
- Depinde ce vom face în martie, în barajul din Turcia. Important e să fie băieții valizi, să joace la echipa de club, să se impună. Va fi un meci care pe care! Dacă avem atitudinea din meciul victorios cu Austria, ne jucăm șansa.
{{text}}