John Terry (45 de ani), fostul căpitan al lui Chelsea, a povestit prin ce a trecut la Moscova după finala Champions League pierdută cu Manchester United (1-1, 5-6 la lovituri de departajare), în care a ratat penaltyul care i-ar fi adus trofeul. Stoperul londonezilor a declarat la podcastul Mennie Talks: „Nu spun că dacă ai avea ocazia, ai sări, dar în acel moment îți trec multe gânduri prin cap”.
John Terry a dat timpul înapoi până la orele întunecate care au urmat pentru el după ratarea penultimei lovituri de departajare a lui Chelsea din finala Ligii Campionilor ediția 2007-2008 împotriva celor de la Manchester United.
John Terry: „Nu spun că dacă ai avea ocazia, ai sări, dar în acel moment îți trec multe gânduri prin cap”
Fostul căpitan al The Blues ar fi câștigat trofeul dacă ar fi marcat de la 11 metri la lovitura care încheia seria de penalty-uri în meciul de pe 21 mai 2008, de pe stadionul Lujniki din Moscova. Dar Terry a alunecat chiar înainte de a trimite mingea în bară, iar Manchester United s-a impus cu 6-5, Anelka ratând apoi decisiv la deparajare.
Atunci, John Terry a irosit șansa de a câștiga primul titlu de campion european al clubului, iar acum, după 17 ani, a dezvăluit gândurile tulburătoare care i-au trecut prin minte după ce s-a întors în camera sa de hotel în acea noapte la Moscova.
Fostul mare internațional englez (78 de selecții și 6 goluri) a declarat în podcastul Mennie Talks: „După meci, ne-am întors cu toții la hotel și eu eram la etajul 25. Mă uitam pe fereastră și mă întrebam «De ce? De ce oare?».
Nu spun că dacă ai avea ocazia, ai sări, dar în acel moment îți trec multe gânduri prin cap. Apoi băieții au venit și m-au dus jos. Sunt acele momente de genul »Ce-ar fi dacă?», în care pur și simplu nu știi”.
„Încă mă trezesc în mijlocul nopții și îmi spun «Da, asta s-a întâmplat». Nu cred că asta va dispărea vreodată”
Terry a continuat încă nouă ani la Chelsea și a câștigat Liga Campionilor în 2011-2012, deși, din cauza cartonașului roșu primit în semifinală, a fost suspendat pentru finala cu Bayern (1-1, 4-3 la loviturile de departajare), jucate la Munchen.
Ratarea acelui penalty la Moscova îl bântuie și astăzi: „Sigur, s-a atenuat trauma de-a lungul anilor. Oarecum o fișezi și o pui în fundul minții. Acum că m-am retras, nu mai am acea presiune de a juca în fiecare săptămână și de a avea acea emoție, dar încă mă afectează.
Încă mă trezesc în mijlocul nopții și îmi spun «Da, asta s-a întâmplat». Nu cred că asta va dispărea vreodată. Când am ratat penalty-ul la Moscova, afli foarte repede cine îți sunt prietenii și cine sunt oamenii care țin cu adevărat la tine și au grijă de tine.
Ray (n.r. - Wilkins) a fost primul care m-a sunat după meciul acela, să se asigure că sunt bine, și încă câteva persoane. Acele momente te fac să realizezi că prietenii în fotbal sunt puțini și rari. Dar cei adevărați, în momentele dificile, ies în evidență. Ray a fost minunat, și nu a fost doar o singură dată când m-a sunat”.
{{text}}