Fotbal   •   Liga 1   •   SLOBOZIA - FCSB 0-2

Adrian Porumboiu face praf arbitrajul din Unirea Slobozia - FCSB: „Nu poți! Nu ai cum! Nu poți să dai roșu la o asemenea fază” + Se ia și de arbitrul VAR: „Dubios”

Adrian Porumboiu // FOTO: Captură youtube.com/@unpodcast

Articol de Sergiu Alexandru   —  marţi, 16 decembrie 2025

Adrian Porumboiu, fostul mare arbitru și fost finanțator la FC Vaslui, a comentat cel mai controversat moment din meciul Unirea SloboziaFCSB 0-2: eliminarea lui Daniel Șerbănică.

În minutul 57, arbitrul Vlad Băban l-a eliminat pe apărătorul Unirii Slobozia pentru un fault la marginea careului, asupra lui Juri Cisotti. Inițial, jucătorul gazdelor a primit doar cartonaș galben, dar centralul, chemat din camera VAR, a revăzut faza și a decis să-l elimine, considerând că acesta a faultat în poziție de ultim apărător.

VIDEO. Daniel Șerbănică, cartonaș roșu în Slobozia - FCSB


  • Sursă VIDEO: Prima Sport 1

Adrian Porumboiu a analizat eliminarea din Unirea Slobozia – FCSB: „Arbitraj deplorabil!”

Într-o reacție pentru Gazeta Sporturilor, Adrian Porumboiu a criticat dur decizia luată de Băban, declarând că Șerbănică nu trebuia eliminat. Și l-a criticat și pe arbitrul VAR Sorin Costreie (fără să-l numească), pentru că l-a chemat pe central să revadă faza.

„A fost un arbitraj deplorabil! Nu poți să dai eliminare la acea fază. Și cum, din camera VAR, să-l chemi pe arbitru să revadă faza? S-a băgat în seamă... A fost interpretată ca o fază iminentă de a marca. Care iminentă? Niciodată nu e roșu!


Greu de explicat decizia. E o diferență mare între Cristian Moldoveanu, pe care l-am lăudat pentru cum a arbitrat la Rapid – Oțelul, și Vlad Băban... Tânăr și el, dar... Se triază arbitrii prin astfel de meciuri. Nu poți! Nu ai cum! Nu poți să dai roșu la o asemenea fază.

A fost contact în afara careului, a fost fault... Lasă faultul. Dă galben, dar nu roșu! Se vede că nu are experiență, că nu are sânge de arbitru. E moale! E păcat. Dar se face o selecție naturală. Au încercat să-i dea un meci, dar nu-i de soi. Sunt vreo 5 arbitri foarte buni dintre cei promovați de Vassaras, dar nu și Băban. Nu poți! Nu ai ce căuta!

Nici nu vreau să știu cine a fost în camera VAR (n.r. – Sorin Costreie). Probabil un intrus care a pătruns acolo în condiții dubioase. Chiar nu mă interesează.

Iar arbitrul central... Ești aproape de fază, o vezi bine.Ai dat fault și galben. E suficient. Dar niciodată nu e roșu. Foarte curios. A fost o ținere și s-a dat corect lovitură liberă, contactul a fost în afara careului. Dar nu era o fază iminentă de a marca, pentru că Cisotti nu controla mingea și era și dezechilibrat”, a declarat Adrian Porumboiu pentru Gazeta Sporturilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.