Sporturi   •   Altele   •   LEGEA NOVAK

Președintele Nicușor Dan a explicat de ce a atacat Legea Novak la CCR: „Experiența altor state europene și regulamentele UEFA...”

Nicușor Dan Foto: Imago

Articol de David Istrate   —  marţi, 16 decembrie 2025

Președintele Nicușor Dan a atacat la Curtea Constituțională celebra „Lege Novak” și, în această seară, prin intermediul unei postări pe Facebook, a explicat motivele acestei decizii. Președintele României a afirmat că legea adoptată de Parlament încalcă principiul nediscriminării și libera circulație a lucrătorilor.

  • Concret, pe 19 noiembrie a fost aprobat ca Ordinul ministrului sportului 500/2022, emis de Novak, care prevedea obligativitatea utilizării a 40% sportivi români de către cluburile din România, la toate sporturile, la meciurile organizate în țară, să devină parte integrantă a legii. Iar din sezonul viitor, toate cluburile ar trebui să aplice această regulă

  • Ca să intre în vigoare, legea trebuia promulgată de președintele Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a decis să nu promulge Legea Novak și a trimis-o la CCR, judecătorii de la Curtea Constituțională urmând să stabilească dacă respectă Constituția României sau nu.

Nicușor Dan: „Sprijinirea sportivilor formați local se face prin investiții în academii”


Președintele României susține că această lege încalcă principiul nediscriminării și libera circulație a lucrătorilor. Nicușor Dan a afirmat că susține obiectivul de a încuraja și dezvolta sportul românesc, însă acesta se atinge prin investiții în academii, centre de juniori și programe de formare.

Am trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra legii care impune ca minimum 40% dintre sportivii care evoluează într-o echipă, în competițiile naționale oficiale, să fie sportivi români.



Susțin ferm obiectivul de a încuraja și dezvolta sportul românesc, de a sprijini tinerii sportivi și de a investi în formarea lor. Aceste scopuri sunt legitime și necesare. Totuși, ele trebuie realizate cu respectarea Constituției României și a dreptului Uniunii Europene, la care România este parte.



Legea adoptată de Parlament încalcă principiul nediscriminării și libera circulație a lucrătorilor, consacrate atât de Constituție, cât și de tratatele europene, prin raportarea directă la cetățenia sportivilor
.



In plus, legea afectează dreptul la muncă, prin limitarea accesului sportivilor europeni la competițiile naționale. Totodata, nu respectă cerințele de calitate și claritate a legii, inclusiv prin stabilirea unor sancțiuni contravenționale care depășesc cadrul general prevăzut de legislația în vigoare, fără o derogare expresă.



Experiența altor state europene și regulamentele UEFA arată că sprijinirea sportivilor formați local se poate face eficient fără criterii bazate pe cetățenie, ci prin investiții în academii, centre de juniori și programe de formare



- Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.