International   •   Conference League   •   CRAIOVA

Universitatea Craiova a anunțat lotul pentru duelul cu AEK Atena » Două reveniri la meciul decisiv

Craiova are nevoie de victorie cu AEK pentru a fi sigură de primăvara Conference League/ foto GSP

Articol de Adrian Duţă   —  miercuri, 17 decembrie 2025

Universitatea Craiova a anunțat lotul pentru meciul cu AEK Atena, din ultima etapă a grupei unice de Conference League.

  • AEK Atena - Universitatea Craiova va avea loc joi, 18 decembrie, de la ora 22:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1

În lotul Craiovei au revenit Vladimir Screciu (fundaș central) și Oleksandr Romanchuk (fundaș central) absenți la precedenta partidă din cauza problemelor medicale. Screciu a lipsit cu Hermannstadt și Sparta Praga, Romanchuk nu a jucat doar la Sibiu.

Universitatea Craiova a anunțat lotul pentru meciul cu AEK Atena


Universitatea Craiova poate scrie istorie joi seară, în cazul unei calificări în fazele eliminatorii din Conference League, la chiar prima participare a echipei oltene în această competiție.

Craiova are 7 puncte în 5 meciuri înainte de duelul cu grecii. Cu o victorie, ar fi sigură de calificarea în play-off-ul pentru optimi. Cu un egal, ar fi aproape imposibil să rateze calificarea. Formația alb-albastră poate merge mai departe și cu un eșec, stă la mâna rezultatelor a patru echipe: Zrinjski, Lincoln, Breidablik și Kups.

Filipe Coelho, antrenorul oltenilor, a primit vești bune înainte de meciul cu AEK. Doi titulari obișnuiți, Screciu și Romanchuk, fac parte din lot, fiind recuperați după accidentările din ultima perioadă.

În schimb, Craiova nu-l va avea la dispoziție pe Tudor Băluță, care a fost operat de apendicită. Screciu și Romanchuk au șanse să fie titulari în partida cu AEK Atena.


  • Cum poate arăta Craiova cu AEK Atena: Isenko - Romanchuk, Rus, Screciu - Mora, Cicâldău, Anzor, Teles, Bancu - Nsimba, Baiaram

Lotul Craiovei pentru meciul cu AEK Atena

Lotul Craiovei pentru meciul cu AEK Atena/ foto: Facebook @Universitatea Craiova

Clasamentul din Conference League

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.