Universitatea Craiova a încheiat cu un coșmar grupa unică de Conference League, eșec dramatic, în minutul 105, scor 2-3, după ce a condus cu 2-0. După acest rezultat, un jucător și-a semnat sentința și este sigur că nu va mai continua din iarnă la formația din Bănie: mijlocașul ofensiv Lyes Houri (29 de ani).
Din informațiile GSP, Houri nu mai era văzut ca o soluție pentru viitorul echipei, prestațiile lui fiind sub cele din sezoanele precedente. După greșeala cât o ratare a calificării în primăvara europeană, comisă în minutul 90+11 al meciului din Grecia, viitorul acestuia este sigur că nu va mai fi la Craiova!
Lyes Houri a început pe banca de rezerve partida de la Atena și a fost trimis pe teren în minutul 81 de către Filipe Coelho, în locul lui Alexandru Cicâldău, marcatorul golului de 2-0.
Lyes Houri pleacă de la Craiova în această iarnă: și-a semnat sentința cu grava eroare de la Atena!
Momentul în care Houri își lovește adversarul
La 2-2, în minutul 90+13, Houri a avut o intervenție complet ratată, în propriul careu, l-a lovit pe Vida, iar după consultarea sistemului VAR, arbitrul a dictat penalty. Așa au câștigat grecii dramatic și au lăsat-o pe Craiova pe locul 25, primul sub linie.
Lyes Houri, transferat de Craiova în vara lui 2023, mai are contract cu formația din Bănie până în vara lui 2026, dar, cum în această iarnă intră în ultimele 6 luni, apăruseră deja informații că părțile vor ajunge la o înțelegere pentru a încheia mai repede colaborarea.
Francezul era de mai mult timp pe o listă de jucători care nu vor mai continua din iarnă la Craiova, nu mai reprezenta o soluție pentru formația olteană, iar faultul comis în finalul meciului de joi seara, de la Atena, din prelungirile prelungirilor, care le-a permis grecilor să ajungă la punctul cu var, a șters orice urmă de dubiu privind încheierea contractului în perioada de transferuri din această iarnă.
Lyes Houri, în tricoul Universității Craiova/ foto: Imago Images
Lyes Houri a venit prima dată la Craiova în august 2021, apoi, în vara lui 2022 a ajuns în Ungaria, iar un an mai târziu s-a întors gratis în Bănie, liber de contract.
Francezul a strâns în actualul sezon, în toate competițiile, în tricoul Craiovei, 23 de partide, în care a reușit 4 pase decisive, fără să marcheze. În total, la formația din Bănie, a adunat 98 de meciuri, 8 goluri și 12 pase decisive
800.000 de euroeste cota de piață a lui Lyes Houri, potrivit Transfermarkt
Pe lângă Lyes Houri, un alt jucător care este ca plecat de la Craiova este Luis Paradela, care nu a mai confirmat după accidentare și care se va despărți de olteni în această iarnă.
{{text}}