Cristi Chivu ar putea face prima achiziție la Inter din 2026 tocmai din curtea lui Dan Șucu. Potrivit informațiilor aflate de specialistul în mercato Fabrizio Romano, Brooke Norton-Cuffy (21 de ani), fundașul dreapta al lui Genoa, s-ar afla în capul listei opțiunilor pentru a acoperi absența de lungă durată a lui Denzel Dumfries.
Internaționalul olandez a fost operat zilele recent la gleznă și ar urma să lipsească între două și trei luni lui Inter. Astfel încât Chivu rămâne până spre primăvară fără titularul benzii drepte, post acoperit deficitar de brazilienii Luis Henrique și Carlos Augusto. În plus, există tot mai multe indicii că Denzel Dumfries se va despărți de nerazzurri la sfârșitul acestui sezon.
În aceste condiții este normal că liderul din Serie A a demarat castingul pentru găsirea unui înlocuitor, valoros și, mai ales, de perspectivă. Două ar fi preferințele președintelui Beppe Marotta: englezul Brooke Norton-Cuffy și italianul Marco Palestra.
Primul, crescut în academia lui Arsenal, a fost promovat cu încredere în actuala stagiune, primind 1.260 de minute din partea antrenorilor Patrick Vieira și Daniele De Rossi și dovedindu-se o promisiune de viitor (va împlini 22 de ani pe 12 ianuarie).
Brooke Norton-Cuffy, într-un duel cu Juan Jesus, în Napoli - Genoa 2-1 / Foto: Imago
Gazzetta dello Sport: „Pentru o sumă de 15-20 de milioane de euro, Genoa ar începe să cedeze pentru Norton-Cuffy”
„Englezul reprezintă profilul perfect. Norton-Cuffy se află înaintea pariului Valincic, a lui Touré de la Pisa și a lui Palestra de la Atalanta. Dar atenție la concurența din Premier League!
Cluburile engleze sunt întotdeauna foarte atente la tinerii italieni și există cel puțin câteva - pe lângă Napoli și Juventus - care l-ar primi cu brațele deschise pe fostul jucător de la Arsenal înapoi peste Canalul Mânecii”, dezvăluie La Gazzetta dello Sport.
14meciuri a jucat Brooke Norton-Cuffy pentru Genoa în acest campionat, toate ca integralist. Fundașul dreapta englez a reușit un gol în meciul cu Udinese (2-1) și un assist în partida cu Napoli (1-2)
Nici prețul pentru care s-ar putea realiza mutarea nu este menit s-o dezarmeze pe Inter, estimarea de-acum două luni fiind în jurul a 15 milioane de euro cerute de clubul patronat de Dan Șucu.
Dincolo de prestațiile din acest sezon, are încă o marjă enormă de creștere, este deja familiarizat cu campionatul italian și, mai presus de toate, nu-i lipsește robustețea specifică lui Dumfries. De aceea, englezul pare candidatul ideal pentru Inter. Un jucător promițător, este deja pregătit să înlocuiască un jucător cheie precum olandezul
- La Gazzetta dello Sport, cotidian italian
Alternativa este Marco Palestra. Mai tânăr, dar și mai scump
„Două chestiuni sunt de discutat pe marginea candidaturii lui Norton-Cuffy. În primul rând, prețul. La o sumă de aproximativ 15-20 de milioane de euro, Genoa ar începe în mod clar să cedeze.
Oaktree, care în 2024 a stabilit un plafon de 25 de milioane de euro pentru o achiziție, e alt punct de luat în considerare. În al doilea rând, agenția care îl reprezintă: Roc Nation, compania rapperului Jay-Z.
Relațiile cu Inter sunt excelente, mai ales după acordul cu Romelu Lukaku, pe care l-au avut sub contract în timpul carierei sale de succes la nerazzurri și apoi l-au abandonat din cauza declarațiilor belgianului după finala Ligii Campionilor de la Istanbul.
O serie de indicii care se pot transforma în argumente pro: Norton-Cuffy - Inter este mai mult decât o simplă posibilitate”, a conchis cotidianul roz.
Contracandidatul lui Norton-Cuffy este mai tânăr și se află în proprietatea Atalantei. Marco Palestra are 20 de ani și joacă la Cagliari sub formă de împrumut. A evoluat tot în 14 meciuri (de 13 ori din postura de titular), oferind trei assisturi în acest campionat.
Cotat pe Transfermarkt.com la 8,5 milioane de euro, Palestra s-ar încadra acum în plafonul fixat de Inter, numai că dacă el va contnua să crească, Atalanta ar putea cere 40 de milioane la vară. Nerazzurri ar putea forța o mutare în iarnă, însă ar trebui s-o convingă pe Cagliari să-i dea drumul.
{{text}}