Ioan Andone, 65 de ani, triplu campion al României alături de Dinamo, de două ori din postura de jucător, o dată din cea de tehnician, a comentat posibilitatea ca George Pușcaș să ajungă în „haită”. GSP anunța ieri în exclusivitate că fostul vârf al primei reprezentative ar putea ajunge în angrenajul „câinilor”, iar Zeljko Kopic a confirmat interesul pentru atacant în conferința de presă premergătoare disputei cu UTA Arad, ultima a anului, care va avea loc mâine, de la ora 20:30.
Ulterior, și reputatul jurnalist Nicolo Schira a anunțat faptul că George Pușcaș este foarte aproape de locul doi din Superliga.
Andone nu vede eventuale mutarea a fi una rea, însă consideră transferul foarte riscant, dat fiind faptul că Pușcaș nu a mai jucat de aproximativ șase luni, după despărțirea de Bodrum, iar această pauză îl face greu de integrat rapid. Acesta subliniază că atacantul ar avea nevoie de cel puțin două luni pentru a ajunge la un nivel optim.
În plus, acesta pune sub semnul întrebării posibilitatea ca Dinamo să-i satisfacă pretențiile financiare și spune că mutarea ar avea sens doar cu un contract pe cel puțin un an și jumătate. Astfel, există un mare semn de întrebare dacă Pușcaș poate ajuta Dinamo.
Ioan Andone: „Mă mir că Pușcaș nu și-a găsit echipă”
„El nu a mai venit la echipa națională. În Turcia nu a mai jucat, a stat din vară. De regulă, din vară nu stă nimeni șase luni. Mă mir că nu și-a găsit echipă, ținând cont că toată lumea caută variante de atacant central. Ca soluție, poate fi o opțiune bună pentru Dinamo. Poate Dinamo îl repune pe picioare, ajunge din nou la echipa națională, apoi urmează un alt transfer, poate în străinătate.
Totuși, nu știu dacă Dinamo poate să-i îndeplinească cererile. Când joci afară, cred că câștiga zeci bune de mii de euro, nu îi știu salariul exact. Ca soluție de joc, da, dar e dificil să-l încadrezi.
Campionatul începe pe 16 ianuarie, iar el nu are echipă de șase luni. Îi trebuie o lună-două de antrenamente. Probabil că pentru a ajunge la o capacitate bună are nevoie de aproximativ două luni. Practic, l-ai putea folosi doar foarte puțin în play-off”, a declarat Ioan Andone pentru Gazeta Sporturilor.
900.000 de euroeste cota de piață a lui George Pușcaș, conform portalului de specialitate transfermarkt.
Dacă l-ai avea semnat pe un an și jumătate, doi ani, ar fi în regulă. Dacă îl iei doar ca soluție de criză, e complicat. Nu ai cum, după șase luni în care nu te antrenezi organizat, chiar dacă mergi la sală și îți menții condiția fizică, să revii rapid. Șase luni sunt mult de pauză.
S-ar putea să fie un mare semn de întrebare dacă el poate ajuta Dinamo. Aici e, de fapt, semnul mare de întrebare: ajută sau nu Dinamo? Peste Perica sigur este. Karamoko mie îmi place, eu îl văd mai mult atacant central, știe jocul.
- Ioan Andone
UTA Arad - Dinamo, ultima partidă din 2025 a „câinilor” va avea loc mâine seară, de la ora 20:30.
Dacă Dinamo câștigă, iar FC Botoșani obține cel mult o remiză sau pierde cu CFR Cluj (ori câștigă la același număr sau la mai puține goluri), iar Rapid nu se impune în derby-ul cu FCSB, „câinii” vor încheia anul 2025 pe primul loc în Superligă.
{{text}}