International   •   Campionate   •   PREMIER LEAGUE

Un singur meci în Premier League de Boxing Day 2025! Care este motivul

Manchester United - Newcastle este singurul meci programat de Boxing Day 2025 // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  vineri, 19 decembrie 2025

Premier League a programat un singur meci de Boxing Day 2025. De vină, calendarul încărcat.

În Marea Britanie, Boxing Day reprezintă o sărbătoare legală, celebrată pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun.

Dintotdeauna, Boxing Day a mers mână în mână cu fotbalul, în acea zi fiind programate numeroase meciuri din Premier League și eșaloanele inferioare.

În 2025, lucrurile vor sta diferit. De Boxing Day (vineri, 26 decembrie) va avea loc un singur meci, Manchester United - Newcastle, la ora 22:00.


Un singur meci în Premier League de Boxing Day 2025! Care este motivul

Liga engleză a explicat că de vină pentru această situație sunt calendarul încărcat și obligația contractuală de a desfășura sezonul în curs în 33 de weekenduri diferite. Cum Boxing Day 2025 pică într-o vineri, un singur slot a fost disponibil atunci și a revenit duelului dintre Manchester United și Newcastle.

„Există acum mai multe provocări în programarea meciurilor din Premier League, produse de extinderea competițiilor europene intercluburi. Acest lucru a dus la o revizuire a calendarului nostru intern încă dinaintea sezonului trecut, incluzând și modificări la FA Cup.

În cele din urmă, Premier League a rămas o competiție de 33 de weekenduri – mai puține decât în sezoanele anterioare, deși este o competiție cu 380 de meciuri încă din 1995.


Având mai puține weekenduri la dispoziție, liga este constrânsă de modul în care se așază calendarul”, se arată în comunicatul ligii engleze.

Totuși, Premier League promite că „în sezonul următor vor fi mai multe meciuri de Boxing Day, deoarece data va pica într-o sâmbătă”.

Spre deosebire de Premier League, toate cluburile din Championship, League One și League Two au meciuri programate pe 26 decembrie.

Vineri, 26 decembrie

  • Manchester United v Newcastle United (22:00)

Sâmbătă, 27 decembrie

  • Nottingham Forest v Manchester City (14:30)

  • Arsenal v Brighton (17:00)

  • Brentford v Bournemouth (17:00)

  • Burnley v Everton (17:00)

  • Liverpool v Wolverhampton Wanderers (17:00)

  • West Ham United v Fulham (17:00)

  • Chelsea v Aston Villa (19:30)

Duminică, 28 decembrie

  • Sunderland v Leeds United (16:00)

  • Crystal Palace v Tottenham Hotspur (18:30)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.