La doar 12 ani, Darius Petre este una dintre cele mai promițătoare speranțe ale gimnasticii artistice românești. Legitimat la Steaua București, sportivul a adunat deja numeroase medalii la campionatele naționale, este campion balcanic pe echipe și vicecampion al României.
„Pasiune pură” este un serial în care GSP.ro și-a propus să aducă în prim-plan cazurile excepționale din sportul juvenil, inclusiv din disciplinele mai puțin mediatizate.
Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, Darius vorbește despre drumul său deloc ușor, început la vârsta de cinci ani, despre sacrificiile zilnice, munca intensă și sprijinul familiei. Selectat la un moment dat în lotul național al Germaniei, tânărul gimnast a ales să revină în România și să reprezinte cu mândrie tricolorul, convins că visul său poate fi împlinit acasă.
Darius Petre, noua „stea” din gimnastica românească: „Pierd timp cu prietenii și joaca, dar câștig în gimnastică”
- Darius, cum arată o zi obișnuită din viața ta, de dimineață până seara, între școală, drumuri și antrenamente?
- Mă trezesc la 6:30 pentru a merge la școală. După ore plec direct la antrenament și fac zilnic drumul Ploiești-București. Drumul este lung, iar prânzul îl iau de fiecare dată în mașină, pentru că nu am timp să ajung acasă înainte de antrenament. Ajung acasă în jurul orei 20:30, obosit, dar îmi fac temele și mă pregătesc pentru ziua următoare.
- La vârsta ta, mulți copii se gândesc la joacă și distracție. Tu simți că faci sacrificii? Ce crezi că pierzi și ce câștigi în schimb?
- Da, fac sacrificii. Pierd timp cu prietenii și cu joaca, dar câștig rezultate și progres în gimnastică. Am învățat că, pentru a ajunge sus, este nevoie de răbdare și efort și că sacrificiile fac parte din drumul spre visul meu.
- Cât de greu este să stai departe de prieteni și de timpul liber, știind că antrenamentele sunt pe primul loc?
- Este greu uneori și mi-e dor de prietenii mei de la școală și de timpul liber petrecut cu ei, dar fratele meu mai mic, care este și el alături de mine la gimnastică, îmi este cel mai bun prieten și ne încurajăm reciproc.
- Ai fost selecționat în lotul național al Germaniei la o vârstă fragedă. Cum a fost acel moment pentru tine? Ce ai simțit atunci?
- M-am simțit fericit și mândru. Era o confirmare că munca mea funcționează.
- De unde a venit decizia de a lăsa Germania și de a alege România? A fost mai mult o hotărâre a inimii sau una gândită în timp?
- Am ales România pentru că simțeam că aici e locul meu și că pot să cresc atât ca gimnast, cât și ca persoană. A fost o decizie din inimă, dar și gândită, pentru că știam că va fi mai greu.
- Ce înseamnă pentru tine, la nivel personal, să reprezinți România și să concurezi sub tricolor?
- Înseamnă responsabilitate și mândrie. Când port tricolorul, simt că trebuie să dau tot ce este mai bun. Reprezentarea țării mă motivează să muncesc constant și să fiu consecvent.
- Performanța costă. Cât sprijin primești din partea clubului și cât vine din efortul părinților tăi?
- Tot sprijinul îl primesc de la părinții mei, care sunt alături de mine în orice moment, de la drumuri până la cantonamente și competiții. Clubul mă susține într-un climat plăcut la nivel național, mai ales atunci când reprezint clubul în competițiile interne. Pentru cantonamentele și participările la competițiile internaționale, părinții mei fac tot posibilul ca totul să fie pregătit. Practic, fără ei, nimic nu ar fi posibil.
- Care este cea mai importantă performanță de până acum, cea de care ești cel mai mândru?
- Cea mai importantă competiție a fost Berlin Open, după două săptămâni de pregătire în cantonament la Kienbaum, Berlin. Am concurat alături de copiii din lotul Germaniei și am obținut locul 1. Atunci am simțit că munca și efortul meu chiar dau rezultate și că pot face față provocărilor mari.
- Din toate aparatele, care este exercițiul tău preferat și de ce te simți cel mai legat de el?
- Bara și calul cu mânere, pentru că aici pot executa exercițiile cel mai bine și pot vedea clar progresul meu. La aceste aparate am control și pot combina forța cu tehnica, ceea ce mă face să mă simt cel mai sigur pe mine.
- Ai un idol în gimnastică, un sportiv pe care îl urmărești și de la care încerci să înveți?
- Da, Kohei Uchimura din Japonia, de șapte ori campion mondial. Îl urmăresc pentru tehnica și disciplina sa. Sunt, de asemenea, foarte mândru de antrenorul meu, Roland Modoianu, care urmează tehnica japoneză și alături de care formăm o echipă foarte bună. Cred că, cu ajutorul lui, voi putea merge pe urmele lui Uchimura și voi ajunge un gimnast de top, poate chiar olimpic.
Kohei Uchimura este fost gimnast japonez, considerat cel mai mare all-arounder din istoria gimnasticii masculine.
A câștigat 2 medalii de aur olimpice la individual compus (2012, 2016) și 7 titluri mondiale la aceeași probă, record absolut.
- Privind înainte, care este visul tău cel mai mare și unde te vezi peste câțiva ani în gimnastică?
- Vreau să devin un gimnast la cel mai înalt nivel și să reprezint România cu mândrie, dar sunt conștient că fără Dumnezeu nu pot face nimic. De aceea, viața mea în gimnastică merge mână în mână cu credința în Dumnezeu.
Ce spune tatăl lui Darius: „În spatele fiecărei medalii văd momentele în care a fost aproape să cedeze”
Totodată, l-am provocat și pe tatăl lui Darius să răspundă la două întrebări privind performanțele obținute de copil, iar totul poate fi rezumat în următoarea frază: „Dragostea acoperă oboseala, acoperă frica și face suportabil orice sacrificiu”.
- Ce simțiți când vă vedeți copilul pe podium, știind câte sacrificii sunt în spatele fiecărei medalii?
- Este o emoție greu de pus în cuvinte. Mândrie, lacrimi, recunoștință. În spatele fiecărei medalii văd drumurile lungi și momentele în care a fost aproape să cedeze...
- Ca părinte, care este cel mai greu lucru în drumul spre performanță: efortul financiar, oboseala copilului sau frica de a nu-l vedea renunțând?
- Ca tată, cea mai mare teamă a mea este ca el să nu se accidenteze la antrenamente. Am văzut mulți sportivi talentați care, din cauza unei accidentări, nu au mai reușit să ajungă la performanță. Este o frică pe care o porți mereu în suflet, chiar dacă nu o spui. Din punct de vedere financiar, este greu. De șase ani nu mai știm ce înseamnă concediu. Toate resursele noastre sunt aici, pentru el și pentru visul lui. Fiecare drum, fiecare antrenament, fiecare competiție înseamnă un efort, dar nu ne plângem. Sacrificiul l-am învățat în viață. Atunci când iubești cu adevărat, dragostea nu are limite. Are răbdare, are putere. Dragostea acoperă oboseala, acoperă frica și face suportabil orice sacrificiu. Pentru copilul tău, nu există „prea mult”.
{{text}}