Sunt 101 ani de presă scrisă la Gazeta Sporturilor. În vârtejul filmulețelor de 60 de secunde, ne încăpățânăm să prețuim cuvântul scris.
Reporterii GSP fac o listă de cărți, mai mult sau mai puțin actuale, care i-au impresionat de-a lungul anului. Iată-le mai jos:
„Departe de planeta tăcută” – C.S. Lewis (editura Art, traducere Andrei Dîrlău)
- Sebastian Culea, reporter Special
O recomandare curioasă. Curioasă pentru mine, în orice caz. Am descoperit literatura SF târziu, recent - mai degrabă, fără să fi fost vreodată atras cu adevărat de ficțiune. Sau beletristică, deopotrivă. Am preferat cărțile „serioase”: biografii, jurnale, istorie, etc. Poate din cauza asta găsesc bizară decizia: SF-ul s-a dovedit a fi nu doar divertisment, ci un refugiu lucid. O pauză de la zgomotul social, de la politică, de la retorica agresivă a lumii sau anxietatea dictată de război.
Servește ca un mic decuplaj interior, mai ales în perioada sărbătorilor, când parcă avem nevoie de alt aer. În acest context, „Departe de planeta tăcută” de C.S. Lewis este exact acel tip de evadare care nu te prostește și nu te îndepărtează de tine, ci dimpotrivă, te reașază.
Romanul îl urmărește pe Ransom, un intelectual englez răpit și transportat pe planeta Malacandra (un fel de Marte imaginat înainte ca știința să o dezvrăjească total). Acolo descoperă o civilizație foarte diferită de a noastră: specii inteligente coexistă fără logica violenței și a dominației, iar lumea are o ordine morală și spirituală în care omul nu mai este centrul universului.
Ca să nu existe „spoilere” punctuale, voi spune așa: cartea combină explorarea spațială cu întrebări teologice și filozofice despre bine, rău, destin, tentația puterii și limitele omului. Nu e SF tehnologic, ci un SF metafizic: decorurile sunt cosmice, dar miza e profund umană.
Oferă evadare fără superficialitate. Nu fugi de realitate, ci o privești altfel, dintr-un unghi în care conflictele de pe Pământ par mici, dar nu nesemnificative. CS Lewis imaginează o lume străină care nu e pretext de spectacol, ci oglindă: ce ne face violenți? de ce avem nevoie de dominație? ce pierde omul, de fapt, când își pierde busola morală? Se citește ușor și rămâne cu tine. Pentru liniștea pe care o lasă în urmă, nu e o carte care excită și consumă, ci una care așază. Exact acel tip de refugiu decent și tonic pe care îl cauți când vrei să te desprinzi puțin de lume fără să devii totuși indiferent.
Cartea e prima dintr-o trilogie semnată de CS Lewis, însă singura tradusă în limba română de editura Grupul Art.
Tot în esența acestui spectru voi recomanda și „Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu - Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Ficțiunea ca necesitate vitală”, fără explicații suplimentare, dar și o listă scurtă de titluri:
„Armata de cavalerie. Povestiri din Odesa” - Isaac Babel (volum de proză scurtă)
„Scrisori din Rusia” - Marchizul de Custine (jurnal de călătorie, dar și o foarte detaliată analiză politică)
„Omul etern” - G.K Chesterton (non-ficțiune)
Legături de sânge - Michel Bussi (editura Polirom, traducere Alexandra Cozmolici)
Luminița Paul, reporter Sporturi
Depinde. Ce fel de Crăciun vă doriți în 2025. Dacă varianta ideală e cea în care vă vedeți scufundați pe canapea, ronțăind de zor chestii ușor nesănătoase și bând ceai de măr și scorțișoară, atunci această carte ar putea fi un acompaniant grozav. Te ține lipit, dar în același timp îți accelerează pulsul și agită creierul, așa că lenea nu încape.
Totul se desfășoară pe o insulă imaginară, Mornesey, însă atât de bine descrisă încât tentația de a căuta un atlas geografic și a afla mai multe desprea ea e mereu prezentă. Aici se dezvăluie plenar talentul lui Michel Bussi de a crea ambiente până la ultimul detaliu legat de relief, floră etc, folosindu-și cu exactitate și fantezie cunoștințele de profesor de geografie.
Misterul pare că se desface lent, pornind de la amintirile protagonistului, adolescentul Colin Remy, în vârstă de aproape 16 ani, care începe să pună cap la cap povestea copilăriei sale. Una apăsată de episoade blurate și marcată de sinuciderea tatălui său și de moartea violentă a mamei, la puțin timp după. Crescut de mătușă și unchi, solitar și trist, găsește într-o tabără de yachting de pe insula Mornesey pretextul de a-și explora trecutul și a descoperi, filă cu filă și frunză cu frunză, lucruri incredibile.
Coincidență, ziua sosirii sale pe insulă conține și evadarea a doi deținuți din închisoare, un hoț periculos și un aparent banal funcționar. Iar tânărului Colin i se pare că îl recunoaște pe tatăl său în șoferul unui autovehicul. Dar dacă, de fapt, nu a murit? De aici intriga crește vertiginos în ritm și dezvăluiri, întorsături de situație, surprize și confirmări.
Un litru de ceai mai târziu, în acțiunea concentrată pe durata a patru zile, cu capitole marcate precis cu repere orare, se arată și miza: comoara, Nebunia Mazarin. Sâmburele unei afaceri imobiliare dubioase, care se revelează pas cu pas cu ajutorul adolescentului, al prietenilor lui din tabără, sclipitorul Armand și tenacea Madi – inițial autorul apelase tot la un personaj masculin, dar la rescrierea cărții, în 2018, l-a înlocuit cu fata tăcută și înțeleaptă –, al unui angajat al primăriei, Simon, al secretarei și al unui jurnalist abil.
Până la urmă, cu sufletul la gură, misterul se dizolvă într-un final pe măsură. Nu e însă vorba doar despre aventură și emoții, ci, mai mult, despre identitate, prietenie, loialitate, ambiție bună și ambiție rea, pervertită, despre adevăr și puterea amintirilor. Despre maturizare și viață în miezul unei veri de neuitat. Chiar dacă e vizitată de Crăciun, cu ceai și cozonac alături.
„Dacă-ți place hocheiul, ești lesbiană, iar dacă-ți plac jucătorii, ești târfă”
Hochei și viață / Trilogia Björnstad
Scandalul (Frederik Backman, editura ART, traducere Andreea Caleman)
Noi contra voastră (Frederik Backman, editura ART, traducere Andreea Caleman)
Învingătorii (Frederik Backman, editura ART, traducere Andreea Caleman)
- Roxana Fleșeru, reporter Sporturi
Dacă ți-e dor de iarnă, de zăpadă, de frig, trilogia despre micuțul oraș Björnstad a scriitorului suedez Frederik Backman este lectura perfectă pentru a le simți pe toate. Dar cele trei cărți, Scandalul, Noi contra voastră, Învingătorii, sunt niște bijuterii. Frederik Backman scrie simplu, dar o vorbă spune că asta e cel mai greu de făcut și, cu toate acestea, rămâi cu fraze întregi în minte după ce treci prin cărțile sale.
Scandalul e o carte cutremurătoare, pentru că pornește de la o faptă zguduitoare. Dincolo de latura sa dramatică, e și despre o echipă de hochei. E despre sport și cum poate modela el viața unei comunități. Între cele 528 de pagini sunt și câteva răspunsuri la unele întrebări banale: „De ce ne pasă de sport?”. „Pentru că ne spune povești” sau „Pentru că are de-a face cu cine suntem. Și unde suntem”.
Backman e și crud, aducând în paginile sale subiecte de actualitate, cum ar fi agresiunea sexuală sau discriminarea: „În Björnstad, fetele n-au nevoie să iubească hocheiul. Deloc. Căci, dacă-ți place jocul, atunci ești lesbiană, iar dacă-ți plac jucătorii, ești târfă”.
În Noi contra voastră, Frederik Backman, fost blogger și jurnalist, continuă povestea echipei de hochei, acum în pericol de desființare, și a orașului Björnstad, punând reflectoarele pe alte personaje, dar dând detalii și despre destinul celor din primul volum. E abordată rivalitatea din sport, dar și din viață. „Uneori, o echipă are nevoie de un adversar pentru a se uni”, scrie Backman, care reușește să te facă să plângi și să râzi în 560 de pagini pline de fapte comune.
Ultimul volum al trilogiei, de 840 de pagini, dedicat „Pentru voi, cei care vorbiți prea mult, cântați prea tare, plângeți prea des și iubiți ceva în viață mai mult decât ar trebui”, încearcă să găsească răspunsuri la diverse întrebări banale cu ajutorul personajelor care au crescut în celelalte părți ale seriei. Cine sunt învingătorii, până la urmă? Unii pleacă, alții revin, iar orașul se transformă odată cu ei, dar nu și sportul pe care-l venerează. E viață obișnuită în toate cele trei cărți, care pot fi citite și ca romane individuale.
Il calcio secondo Pasolini (Fotbalul văzut de Pasolini), de Valerio Curcio, editura Compagnia Editoriale Aliberti
- George Nistor, reporter fotbal intern
Pentru Pier Paolo Pasolini, unul dintre răzvrătiții frumoși ai secolului XX, fotbalul nu a fost niciodată un sport, ci un tip de limbaj, prin care omul se exprimă de fiecare dată când piciorul atinge mingea.
Cartea pe care o recomand este o călătorie în idei revelatoare, în care suporterul, fotbalistul, povestitorul, cronicarul și intelectualul - toți într-o persoană - contemplă într-o abordare entuziastă asupra fenomenului care, zeci de ani mai târziu, avea să devină o industrie.
Așa ajungi să te gândești dacă nu cumva mingea e o prelungire firească a trupului, cum a descoperit, într-o pauză de filmare, Pasolini, „regizor, eseist, fotbalist de ocazie și poet al străzii”, cum îl numea colegul Sebastian Culea într-unul dintre articolele „Artă și sport”.
În Italia, Pasolini este considerat primul mare artist multimedia. În boemia sa, de multe ori abandona filmările pentru a schimba câteva pase sau doar pentru a privi jocul copiilor în mahalaua Romei.
Autorul Valerio Curcio, jurnalist de sport care mă inspiră și pe care am avut bucuria să-l cunosc, a cules fragmente, fotografii, amintiri și a mers pe terenurile cu apeducte în fundal, uitate de vreme, pe care hoinărea maestrul noncoformist, mare fan al Bolognei. Nu l-a găsit, dar a creat un mozaic fascinant, care te face să îți pui întrebări și să retrăiești o lume care nu ne-a fost dată.
Ceară fierbinte (M. L. Rio, editura Alice Books, traducere de Bogdan Ghiurco)
Oana Dușmănescu - reporter Sporturi
Cartea reprezintă o incursiune profundă și elaborată în lumea misterioasă care înconjoară muzica rock, cu vedetele, viciile sale, sacrificiile pe care le cere aceasta, rănile care rămân agățate de cei care s-au învârtit, într-un fel sau altul, prin acest univers fascinant, dar și înveninat.
Suzanne își trăiește copilăria între chitarele electrice și haosul din viața tatălui său, care e membru al formației numite profetic Gil and the Kills. Ba chiar se transformă într-o mică groupie, însoțindu-l în turnee și asistând la concertele care o vrăjesc, dar și la scandalurile dintre muzicieni. Aici intervine și felia de thriller a volumului: unul dintre aceste scandaluri se termină cât de se poate de prost, iar povara crimei rămâne, decenii la rând, pe umerii fetiței, care nu știe cum să gestioneze secretul îngrozitor care i-a rămas prins de suflet ca un uriaș arici-de-mare.
De-a lungul cărții, autoarea își „salvează” în primă instanță personajul, ridicându-l din mediul psihedelic al rockului și îmbrăcându-l în senzația omului normal, care încearcă să prindă rădăcini în lumea reală. Moartea tatălui declanșează însă în Suzanne nostalgia și adrenalina – pe de o parte dorul de persoana care ar fi putut deveni, dacă și-ar fi păstrat libertatea personală, fără iubitorul ei soț, Rob, în ea, pe de alta întrebările la care vrea să afle răspunsul, în ciuda trecerii anilor și a uitării care pare să-i cuprindă pe cei din jurul ei.
Păcatele părinților și adevărurile psihanalizei se întorc, biblic și didactic, asupra copilei de altădată, care, treptat, la maturitate, se transformă în miezul de haos de care a fugit odinioară, repetând istoria și modelele pe care le credea pierdute în pâcla trecutului.
E o carte vie, credibilă, dinamică, crudă, fascinantă, care combină viața de scenă rock a anilor ’80-’90 cu dramele personale ale celor ce gravitează în jurul ei. Are valoare documentară și merge foarte bine citită dacă asculți un playlist plin de chitare și tobe de pe Spotify. Rock on și sărbători fericite!
{{text}}