Opinii   •   Editorial

Arbitrul, dar numai el?!

Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de Ovidiu Ioanițoaia   —  vineri, 19 decembrie 2025

Evident că singurul ceas valabil e cel al arbitrului, așa scrie la regulament, dar la fel de adevărat e că georgianul Kruashvili a exagerat atunci când a prelungit meciul dintre AEK și Universitatea Craiova cu 8 minute și apoi cu încă 7! Astfel, ajutând-o pe formația greacă să egaleze în 90+8 și chiar să câștige în 90+15 un meci pe care echipa din Bănie îl controlase autoritar mult timp.

Craiova a izbutit la Atena, opinie majoritară, cea mai bună prestație a ei din actuala stagiune de Conference League. A arătat ca o echipă europeană, cu calitate, cu anvergură. Numai că, ghinion de necrezut, a pierdut atât confruntarea cu AEK, cât și calificarea în primăvara europeană.

A căzut prima sub linia de 24, iar asta după ce, având 2-0 până în minutul 65, părea să-și fi urcat sacii în căruță. Să fi scăpat în învingătoare. Din păcate, un final dezastruos și ocolit de noroc i-a schimbat destinul și a transformat o seară ce se anunța triumfătoare într-una de uitat cât mai repede. Într-un vis urât.

Am dezvoltat subiectul pe parcursul intervenției de la GSP Live, emisiunea lui Alex Barbu din fiecare dimineață, așa că nu insist. Dar nici nu pot trece cu vederea faptul că, pe lângă brigada de arbitri, a greșit în detrimentul Universității chiar și banca tehnică a Craiovei.


Nu intenționez să-l scot pe Filipe Coelho țap ispășitor. Să-i pun în cârcă tehnicianului de 45 de ani eșecul dureros de la poalele Acropolei. Ar fi prea mult, chiar dacă portughezul, recunoscut mai degrabă ca secund al lui Paulo Bento în Coreea de Sud și China, a antrenat ca „principal” exclusiv în țara sa. Iar acolo, cel mai sus în liga secundă, la Leixoes. În plus, CV-ul său nu menționează că Filipe Amaral Rino Coelho ar fi jucat vreodată fotbal ca profesionist.

Coelho, ședință cu fotbaliștii Craiovei, chiar pe gazonul de la Atena / FOTO: Imago

Revenind, ce li se impută, nu doar de către mine, ci și de către Raul Rusescu, Gică Craioveanu, Aurel Țicleanu, Adrian Porumboiu și alții, lusitanului și oamenilor lui? Că n-au efectuat cele mai inspirate schimbări când i-au scos pe Baiaram și pe Cicâldău, cei doi marcatori și, ce coincidență!, craiovenii cu cele mai mari note conform site-ului de specialitate SofaScore.

Dar și când au hotărât, în prelungiri, să-i introducă pe Crețu, pe Mogoș și pe Stevanovic, bulversând linia de mijloc și umplând echipa cu fundași! Cum Craiova n-a mai construit nimic și n-a mai ținut de minge, mulțumindu-se să se înghesuie în apărare, a invitat-o pe AEK să preia inițiativa, să pună presiune și, pe mâna "centralului" și a șansei, să câștige de la 11 metri la ultima fază. Încă o dovadă că fotbalul e uneori nedrept. Incorect.


Nu mă îndoiesc însă, aici ar fi mai mult de discutat, că Universitatea își va reveni din pumnul încasat la Atena și se va număra în continuare printre protagonistele Superligii. Are valoare să ridice capul și să tragă la titlu, mă înșel?

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.