Valentin Lazăr (36 de ani) este noul antrenor al celor de la Voința Crevedia, echipă care ocupă locul 10 în Seria a 4-a din Liga a 3-a.
Valentin Lazăr, care a jucat în mare parte a carierei sale pentru Dinamo, se află la a doua experiență ca antrenor principal. Este liber de contract de aproximativ un an. A antrenat ultima dată la CSO Băicoi, pe banca căreia a stat timp de 3 partide.
Voința Crevedia l-a prezentat pe Valentin Lazăr
„Bun venit, Valentin Lazăr! Clubul Voința Crevedia anunță numirea lui Valentin Lazăr în funcția de antrenor principal al echipei noastre.
Fost căpitan al Dinamo București, Valentin Lazăr are o carieră solidă de fotbalist, evoluând de-a lungul anilor pentru echipe precum Petrolul Ploiești, Sportul Studențesc, Dinamo București, Concordia Chiajna, precum și în străinătate la Al-Sailiya, Al-Kharaitiyat (Qatar) și Ümraniyespor (Turcia).
Experiența acumulată pe teren și mentalitatea de lider sunt atuuri importante pentru proiectul nostru sportiv. Îi urăm mult succes lui Valentin Lazăr și îi dorim bun venit la Voința Crevedia”, a anunțat Voința Crevedia, pe pagina oficială de Facebook.
Valentin Lazăr a jucat în cariera de fotbalist pentru Petrolul Ploiești, CS Brazi, Sportul Studențesc, Dinamo, Concordia Chiajna, Ai-Sailiya, Al Kharaitiyat, Umraniyespor, Reșița și Păulești.
Și-a încheiat cariera de jucător în 2023, Păulești fiind ultimul său club. Cele mai multe meciuri le-a jucat în tricoul celor de la Dinamo, 130 la număr. În acest timp, a reușit 21 de goluri și 24 de pase decisive. A fost în mai multe partide chiar și căpitanul „câinilor”.
{{text}}