International   •   Campionate   •   APARIȚIE

Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”

+28 Foto
Olivia Holder, noua iubită a lui Cole Palmer

Articol de Andra Mocanu   —  vineri, 19 decembrie 2025

Starul lui Chelsea, Cole Palmer, a încercat să treacă neobservat în timpul vizitei sale la o populară atracție de Crăciun din Londra, însă prezența unei tinere care a atras toate privirile l-a dat de gol.

Deși mijlocașul ofensiv de 23 de ani al „albaștrilor” își acoperise fața cu o cagulă, fie pentru a evita să fie recunoscut, efortul său nu a avut succes. Palmer a fost reperat la Winter Wonderland din Londra, bucurându-se de momente de relaxare departe de terenul de joc.

+28 Foto
Olivia Holder / Foto: Instagram

Cole Palmer, prima apariție publică alături de Olivia Holder


Alături de el se afla Olivia Holder, un model cu o prezență activă pe rețelele sociale. Potrivit martorilor oculari, ieșirea lor părea mai degrabă o întâlnire romantică decât o simplă întâlnire amicală. Fotbalistul a participat la jocurile din parcul de distracții, câștigând ursuleți de pluș mari pentru însoțitoarea sa, potrivit The Sun.

Speculațiile despre relația lor au fost amplificate când Holder a publicat recent o fotografie din tribunele de pe „Stamford Bridge”. Postarea ei a stârnit entuziasm printre fanii lui Chelsea, care au comentat cu umor că „i-a purtat noroc”, după ce Palmer a marcat primul său gol după o pauză de aproape două luni.

Se pare că ea apare des în preajma echipei, deoarece a împărtășit și momente dintr-un bar din Cobham, zona unde se află centrul de antrenament al clubului. Deși nu are un număr uriaș de urmăritori pe Instagram, stilul ei de viață pare cosmopolit, cu călătorii în destinații precum Dubai, Monaco, Grecia și Tenerife în cursul anului.

După ce a stat pe bară mai bine de o lună din cauza unei accidentări la un deget al piciorului, Cole Palmer a bifat 3 apariții în luna decembrie, 30 de minute în eșecul cu Leeds, 1-3, 58 de minute în remiza „albă” cu Bournemouth și 58 de minute în victoria cu Everton, scor 2-0, meci la care Palmer a și înscris un gol, chiar sub privirile noii sale iubite, care a urmărit partida din tribunele de pe „Stamford Bridge”.


Clasamentul din Premier League

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.