Newcastle și Chelsea au făcut spectacol pe St James Park în deschiderea etapei 17 din Premier League, într-o remiză cu 4 goluri.
„Coțofenele”, care veneau după eșecul din derby-ul cu Sunderland, 0-1, au intrat în avantaj la pauză, însă londonezii au reușit să revină pe tabelă și să plece cu un punct de la Newcastle, unde n-au mai câștigat din 2021.
„Dubla” lui Woltemade, insuficientă pentru victorie
Nick Woltemade a fost la locul potrivit în careu și a trimis mingea în poartă din apropiere. Inițial, Robert Sanchez a avut o intervenție magnifică la șutul lui Anthony Gordon, însă mingea a ajuns la atacantul german, care a îndeplini o formalitate.
Woltemade i-a făcut pe fani să-i ierte pentru autogolul decisiv din derby-ul pierdut cu Sunderland și a reușit „dubla” doar 16 minute mai târziu, după ce a trimis imparabil mingea cu capul, în urma centrării semnate de Gordon. După 3 minute de tensiune din cauza verificării golului în cabina VAR pentru un presupus ofsaid, Andy Madley a arătat mijlocul terenului iar suporterii de pe St James Park au tresărit de bucurie.
Atacantul german a avut șansa de a reuși „tripla” în minutul 45, dar șutul său expediat din interiorul careului a trecut milimetric pe lângă bară.
Repriza secundă a început cu Chelsea în atac, iar Reece James a readus-o pe formația pregătită de Enzo Maresca pe tabelă în minutul 49, când a transformat excelent o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri.
Pedro Neto a avut șansa egalării în minutul 58, însă șutul său expediat la colțul stâng a fost anticipat la timp de către Aaron Ramsdale.
Până la urmă, Chelsea a reușit egalarea în minutul 66, după ce Joao Pedro a ajuns unu la unu cu Ramsdale și l-a învins cu calm.
Trei minute mai târziu, londonezii au fost aproape de a completa „remontada”, dar șutul lui Alejandro Garnacho de la marginea careului a lovit bara transversală.
În urma unui corner al lui Chelsea din minutul 88, Aaron Ramsdale l-a angajat perfect pe Elanga, care a sprintat și a ajuns până la marginea careului, însă suedezul a dat dovadă de egoism și a șutat la poartă, trimițând pe lângă, deși avea opțiunea de a-l lăsa singur cu portarul pe Harvey Barnes.
Final » Newcastle - Chelsea 2-2
Click AICI pentru statistici!
Au marcat: Woltemade 4, 20 / James 48, Joao Pedro 66
Newcastle - Chelsea, echipele de start
Newcastle (4-3-3): Ramsdale - Miley, Thiaw, Schar, Hall - Tonali, Bruno Guimaraes, Ramsey - Murphy, Woltemade, Gordon
Antrenor: Eddie Howe
Chelsea (4-2-3-1): Sanchez - Gusto, Fofana, Chalobah, Cucurella - James, Caicedo - Neto, Palmer, Garnacho - Joao Pedro
Antrenor: Enzo Maresca
{{text}}