International   •   Campionate   •   LA LIGA

Barcelona, prestație solidă în victoria cu 2-0 de pe terenul lui Villarreal » Catalanii termină anul pe primul loc în La Liga

Villarreal - Barcelona, în etapa #17 din La Liga // FOTO: Imago Images

Articol de Dragoș Petrescu, Cosmin Nistor   —  duminică, 21 decembrie 2025

Villarreal și Barcelona, formațiile pregătite de Marcelino García și Hansi Flick, s-au întâlnit astăzi pe „Estadio de la Ceramica”, în cel mai așteptat duel al etapei #17 din La Liga. Catalanii s-au impus clar, scor 2-0, grație golurilor marcate de Raphinha, în minutul 12, din lovitură de la 11 metri, și Lamine Yamal, în minutul 63.

Formația blaugrana a intrat la cabine cu avantaj numeric, după ce Renato Veiga, fundașul central al lui Villarreal, a văzut cartonașul roșu în minutul 39, în urma unei intrări dure asupra lui Lamine Yamal. Pentru lusitan a fost al treilea cartonaș roșu din carieră.

Villareal - Barcelona 0-2: gazdele veneau după 6 victorii consecutive

Anterior eliminării, în minutul 17, Villarreal reușise să egaleze, după un autogol al lui Jules Kounde. Reușita a fost însă anulată, deoarece un jucător al gazdelor se afla în poziție neregulamentară.


Înaintea confruntării cu Barcelona, Villarreal venea după o serie impresionantă de șase victorii consecutive, rezultate care au propulsat trupa lui Marcelino Garcia pe ultima treaptă a podiumului, la opt puncte în spatele liderului.

Barcelona, 9 victorii din 10

Formația lui Hansi Flick traversează însă o perioadă excelentă. Barcelona a câștigat 9 dintre ultimele 10 meciuri disputate în toate competițiile, singurul eșec fiind consemnat în urmă cu o lună, 0-3 pe Stamford Bridge, contra lui Chelsea, în Liga Campionilor, într-un meci în care catalanii au evoluat mai bine de o repriză în inferioritate numerică.

Grație acestui succes, Barcelona reface ecartul de patru puncte în fruntea clasamentului și încheie anul pe primul loc în La Liga, cu 46 de puncte. De cealaltă parte, Villarreal rămâne pe locul 4, la 11 puncte în urma catalanilor.


FINAL » Villarreal - Barcelona 0-2

  • Click AICI pentru statistici;
  • Marcatori: Raphinha 12' (pen.), Yamal 63'
  • În minutul 39, Renato Veiga, fundașul central al lui Villarreal, vede cartonașul roșu după o intrare dură asupra lui Lamine Yamal, astfel că Villarreal rămâne în inferioritate numerică înainte de finalul primei reprize. Pentru portughez, acesta este al treilea cartonaș roșu din carieră.
  • În minutul 17, Villarreal reușise să egaleze în urma unui autogol reușit de Jules Kounde. Din fericire pentru catalani, un jucător al „submarinului galben” se afla în poziție neregulamentară.

Villarreal - Barcelona » Echipele de start:

VILLARREAL (4-4-2): L. Junior - Navarro, Marin, Veiga, Cardona - Buchanan, Comesana, Parejo, Moleiro - Pepe, Perez

Rezerve: Tenas - Altimira, Diatta, Macia, Mikautadze, Moreno, Oluwaseyi, Solomon, Valou

Antrenor: Marcelino Garcia

FC BARCELONA (4-2-3-1): J. Garcia - Kounde, Cubarsi, Martin, Balde - E. Garcia, De Jong - Yamal, Fermin, Raphinha - Torres

Rezerve: Szczesny, Ter Stegen - Bardghji, Bernal, Casado, Fernandez, Lewandowski, Marques, Rashford

Antrenor: Hans-Dieter Flick

Stadion: Estadio de la Ceramica (Villarreal)

Arbitru: Javier Alberola

Clasamentul din La Liga:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.