Horia Tecău (40 de ani), retras în 2022, aruncă o privire asupra tenisului mondial, analizând felul în care s-a schimbat în ultimii ani și vorbește și despre momentul complicat al acestui sport în România.
Horia Tecău, campion la Wimbledon și US Open la dublu și la Australian Open la dublu mixt și vicecampion olimpic, se dedică dezvoltării proiectuluii său "Mind, Set, Match" în care încearcă să ghideze tinerii jucători din toate punctele de vedere, dar mai ales al minții. Căpitan-nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României între 2022 și 2025, Horia a analizat tenisul la nivel mondial și a vorbit despre momentul delicat în care este cel tricolor.
- Horia, cum ți se pare că s-a schimbat tenisul în ultimii câțiva ani? Senzația e că s-au schimbat niște lucruri și apoi, puțin individualizând, cum crezi că este schimbarea la dublu, inclusiv în felul în care este tratat, promovat sau nepromovat în această perioadă?
- Ce am observat că s-a schimbat sunt condițiile de joc, fiind foarte asemănătoare peste tot, au creat un model de jucător. E foarte greu să pătrunzi cu un alt stil de joc în aceste condiții, adică să vii să faci, nu știu, serviciu-voleu sau să joci mai variat, mai creativ, pentru că trebuie să joci foarte mult pe forță, pe a lovi mingea. Toți jucătorii și-au îmbunătățit aspectul ăsta: se mișcă bine, lovesc bine pe ambele părți, fără slăbiciuni.
-Și?
- Eu mă uit mai puțin la tenis acum decât înainte. Îmi plăcea înainte mai mult să văd variație, să văd stiluri diferite, cum se comportă pe suprafețe diferite. Acum vezi cam aceleași meciuri, pe toate suprafețele de joc, și inclusiv pe iarbă cam același ritm de joc, aceleași raliuri, aceiași jucători. Pentru mine, cel mai interesant este să urmăresc confruntarea dintre Sinner și Alcaraz.
- Urma să ajungem și acolo…
- Care sunt, din plaja de jucători, cei care lucrează să îmbunătățească aspecte din jocul lor și să vină cu lucruri noi mereu, și se vede asta în progresul pe care îl fac. Adică parcă se împing unul pe celălalt și își adaugă stilului de joc variații, ca să fie mai bun decât celălalt, pe lângă ceilalți care nu încearcă decât să facă ce fac ei, dar să facă mai bine. Și e singurul match-up de care sunt curios când apare: OK, cum o să abordeze Alcaraz anul următor?
Horia Tecău: „Alcaraz și Sinner sunt geniali"
- Dacă ar fi să-i caracterizezi pe fiecare dintre ei și să înclini, să zicem, dacă ai vreo preferință pentru unul dintre ei, așa, ca stil.
- Îmi plac amândoi, personalitate, caracter. Amândoi mi se par impecabili ca atitudine, comunicare, prezență, respect pentru fani.
- Chiar foarte diferiți.
- Îmi place mult creativitatea lui Alcaraz și ruperile de ritm și bucuria cu care joacă, cum zâmbește și ce aduce, e genial. Și, pe partea cealaltă, eleganța lui Sinner și constanța lui, disciplina și faptul că face lucrurile din nou și din nou corect. Și modul cum abordează o înfrângere și cum e cu presa, cu colegii lui. Geniali amândoi. Parcă mereu vrem ca această rivalitate să fie echilibrată. Mereu îmi doresc ca cel care a pierdut să revină. Momentan îi văd așa, într-un echilibru perfect.
- Revenind la dublu...
- Observ un declin al jocului de dublu și prin prisma asta. Se întâmplă de mai demult, nu de acum. Asta din cauza lipsei de promovare și de atenție pentru spectacolul de dublu, pentru echipe, pentru jucătorii de dublu. A fost o perioadă când se spunea că nu pot fi promovați pentru că se schimbă tot timpul, și atunci echipele au stat împreună mai mult timp și nu s-a schimbat nimic. Și, atunci, ușor-ușor, atenția scade. Poate au ieșit din circuit niște nume mari ale dublului și a scăzut un pic interesul. Iar când jucătorii de simplu joacă la dublu, poate n-au jucat cu cea mai mare seriozitate și intensitate. Da, e, na, un pic trist să vezi așa un declin și apoi discuții de luare a unor decizii care să impacteze proba de dublu. Nu e despre a schimba ceva, a crea ceva cu mai mulți bani. Este doar o chestiune de a promova mai mult.
- Cum ți s-a părut ce au făcut la dublu mixt la US Open? Ți se pare că e pentru jucători?
- Îmi place ideea de mixt. E un show, pare așa un exhibition fun și, dacă atrage atenția către tenis, către dublu, către dublu mixt, către jucătorii de dublu, ajută. Au fost jucători de dublu care au câștigat, ajută, dar nu i-aș spune un Grand Slam. Plus că nu are șansa oricine să joace, foarte puțini o au. Sunt mulți jucători care jucau dublu, jucau dublu mixt, se susțineau din premiile de acolo și sunt jucători care sunt foarte reprezentativi în țările lor și, să spun, inspiră copiii, generații, fac lucruri. Și, deodată, le tai job-ul pentru a crea resurse, bani, pentru a face bani pentru alții. Nu pare o decizie luată pentru sport; e altfel de decizie.
- Ți se pare că retragerea a doi din Big Three și faptul că al treilea nu știm cum va evolua în anul următor a lăsat un gol sau e parțial acoperit de crearea atât de rapidă a rivalității Sinner–Alcaraz, care a captat aproape tot interesul sau captează tot interesul acum?
- Din cum se vede că tenisul crește ca public, sponsorizări, turnee, e un interes mare. Asta ne arată că s-a ocupat locul ăla repede. Norocos tenisul, pentru că au apărut acum așa. Și, încă o dată, ne arată că lumea uită repede. Uităm repede cum era Federer acum 15 ani, cum era Nadal la Roland Garros. Și parcă e așa o amintire și nu s-a întâmplat decât foarte recent. Dar tenisul ne-a arătat de multe ori că uităm repede.
Horia Tecău. „Cred că este un moment de resetare pentru tenisul masculin românesc"
- Despre tenisul românesc, cum îl vezi în acest moment și ce speri pentru viitor?
- Consider că cel mai bun lucru care se întâmplă pentru tenisul românesc acum sunt aceste turnee, acest circuit de turnee care se joacă în România din aprilie aproape până în octombrie. Poți să joci: juniori de 16 ani, de 18 ani, seniori, challenger, și la băieți, și la fete. Ai WTA 250, ai ATP 250, ai un program foarte consistent de turnee și asta o să-i ajute pe mulți să crească în următorii ani. În schimb, se observă o prezență mult, mult mai mică a celor care încearcă să urce spre seniori.
- Cum așa?
- Înainte aveam, nu știu, 30–35 de jucători care erau constant pe circuit și jucau; acum ai 15 sau câți ai. E nevoie de genul ăsta de turnee: să știi că joci acasă, că joci pe costuri mai mici, că ai mai multe oportunități. Cred că e un moment de resetare, cel puțin pe partea masculină. Apar niște juniori buni, care punctează ITF și sunt acolo. Și după aia, când se face trecerea la seniori, știm că e greu, știm că trebuie să ai răbdare, susținere, informații bune. Sunt mai mulți factori. Am observat că sunt din ce în ce mai puțini antrenori care călătoresc și care își asumă rolul ăsta de antrenor, să pleci prin turnee. Aproape că sportivii ăștia se gândesc mereu: OK, cu cine pot să merg la turnee? Aproape că trebuie mereu să se adreseze unui antrenor de afară, pentru că la noi sunt din ce în ce mai puțini antrenori care călătoresc full-time. Ca să fii antrenorul unui jucător, trebuie să mergi cu el, iar asta înseamnă 25–30 de săptămâni pe an.
- Te-a surprins retragerea Simonei? A fost, pe de o parte, nu atât de surprinzătoare, poate surprinzătoare prin faptul că a fost atât de bruscă, să spunem, anunțul a venit abrupt, în timpul turneului de la Cluj.
- Da, nu pot spune că m-a surprins. Am simțit că, odată ce s-a făcut claritate în cazul ei și a primit confirmarea că este exclusă de orice intenție, cumva a simțit că „OK, acum s-a curățat" și cred că atunci s-a împăcat. Cred că i-ar fi fost greu să meargă din nou pe circuit 30 de săptămâni, în rutina zilnică, după o perioadă foarte lungă de pauză. Și cumva admiram intenția de a continua și de a mai încerca o dată, a mai încerca, a mai încerca, dar la un moment dat am simțit-o foarte împăcată la Cluj și, după aceea, parcă s-a eliberat de o povară.
- Asta a fost și senzația noastră când am vorbit un pic cu ea la Iași, că era senină și liniștită. Și mai spunea că a constatat că nivelul fizic de acum din circuitul feminin este unul mult, mult diferit față de acum câțiva ani și că ea, în situația fizică în care se afla, cu problemele cu genunchiul și așa mai departe, nu credea că mai poate face față la nivelul acela. Se pare că s-a schimbat și circuitul feminin?
- Da, da. Mi se pare că nivelul mediu a crescut și pot să văd asta. Au crescut premiile, mai multe jucătoare își pot angaja specialiști care să le țină corpul mai sănătos, mai pregătit. Serviciile astea sunt acum foarte constante în echipele tuturor. Când jucam noi, cred că era așa un bonus să ai oameni cu tine, mai mult decât un antrenor. Acum, având asta, toată lumea se antrenează, toată lumea progresează, își țin corpul fit, au constanță, sunt mai longevivi în sport și apar mulți tineri. Urmărind mai mult tenisul feminin în ultimii ani, pentru a fi pregătit la echipă, am văzut un nivel ridicat de joc și la jucătoare din afara topului 100. Și noi avem jucătoare foarte bune, care pot oricând să bată jucătoare de top, și junioare bune, care prezintă potențial și sunt pe un drum bun.
Horia Tecău. „A fost o generație care a făcut lucrurile bine"
- Sorana și-a anunțat retragerea pentru sezonul care vine și, posibil, probabil și Irina. Se încheie o generație prodigioasă, dar, până la urmă, toate lucrurile au o finalitate. Ce a însemnat pentru tenisul românesc, chiar dacă poate n-a fost rodul unui plan care să fi dus la apariția acestor jucătoare importante? A fost o generație care a oferit mult tenisului românesc. Cum ți se pare?
- Chiar da. Privind aspectul ăsta, vedem ce generație valoroasă, prezentă, longevivă, cu rezultate constante. Cred că generația noastră a fost inspirată, motivată de generația dinainte. Ei ne-au arătat că se poate și cred că ne-am arătat și unii altora că se poate. Suntem acolo împreună, într-o concurență constructivă, și asta cumva s-a rupt acum pe partea masculină, pentru că nu mai e nimeni prezent acolo să arate calea și să arate că se poate. Trebuie să te uiți un pic mai în urmă ca să vezi asta.
- Ați fost o generație foarte bună...
- Da, clar, a fost o generație care a făcut lucrurile bine, aș spune, în echipele lor. Și vorbim de antrenori, părinți implicați. Să rămână ca un model, ca un „se poate" și că nu e chiar atât de greu. Multă lume are impresia că e foarte, foarte greu și renunță, când, de fapt, trebuie să faci lucrurile bine, constructiv, constant, cu pași mici, constanți. Nu cred că am făcut niciunii, nu știu, schimbări majore, niște chestii extraordinare. Pur și simplu eram acolo, cu disciplină, constanță, cu lucru în echipă, cu dorință. Voiam să demonstrăm și să ne împlinim visurile. Ne simțeam ca o în circuit. Simți asta când e prezență pe tablouri, se simte în jur, pentru toată lumea: pentru fani, pentru sponsori. Se simte. De unde ești? Din România? România avea mulți jucători pe tablou, iar asta avea un impact.
{{text}}