Campionate

Revoluţia lui Guardiola

Articol de Andrei Niculescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

În numai 7 zile, noul antrenor al catalanilor şi-a lămurit elevii că nu e de glumit cu el

Cînd, la prima sa conferinţă de presă ca antrenor al Barcelonei, Pep Guardiola a spus răspicat că nu are nevoie de Ronaldinho, Eto'o şi Deco, mulţi au considerat că a greşit. Abia acum, cînd Barcelona are deja 7 zile de cînd a reluat pregătirile, lumea a înţeles că, de fapt, mesajul era adresat vestiarului şi nu presei. Un fel de "aici comand eu, eu sînt şeful", pe care tînărul antrenor, 37 de ani, l-a transmis.
Elementele ajutătoare au venit atunci cînd s-au aflat noile reguli impuse de Guardiola. Reguli care amintesc de epoca Johan Cruyff şi care instaurează o altfel de disciplină la clubul catalan, unde pe vremea lui Rijkaard jucătorii, în special vedetele, făceau cam ce doreau.

PRINCIPALELE REGULI

1
. Jucătorii trebuie să ajungă la club cu cel puţin o oră înaintea începerii antrenamentului. Vor mînca micul dejun împreună, după un meniu impus, compus doar din lapte cu cereale, fructe şi, ca singură concesie, "pan con tomate", pîine prăjită pe care se freacă o roşie.

2
. Antrenamentele se ţin doar pe Mini Estadi. Asta nu pare o problemă decît pentru presă, căci toate vor fi închise, cu excepţia primului sfert de oră, însă Guardiola îi obligă pe jucători să parcurgă pe jos distanţa de cîteva zeci de metri şi nu cu maşinile personale, cum era pe vremea lui Rijkaard. "Şi ce dacă trec printre turişti sau suporteri? Se vor obişnui", a explicat Guardiola.

3. Masa de prînz se serveşte din nou în grup şi tot după un meniu impus de club: legume, salate, carne de peşte, pui şi vită, paste, orez şi fructe. Guardiola împuşcă doi iepuri dintr-o lovitură: creşte relaţiile dintre jucători şi le controlează alimentaţia.

4. Cînd sînt programate două antrenamente, odihna de după-amiază se realizează tot în cantonamentul clubului

5. Seara, ora limită de culcare este miezul nopţii. Cine ajunge acasă mai tîrziu de 12 va fi amendat.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.