Andrei Nicolescu, președintele de la Dinamo, a spus care este echipa de care se teme cel mai tare în play-off.
După ce a văzut derby-ul FCSB - Rapid, scor 2-1, în care și-ar fi dorit un rezultat de egalitate, Andrei Nicolescu a spus că cel mai de temut adversar pentru clubul său este echipa lui Gigi Becali. Declarația președintelui dinamovist se bazează pe ultimele două titluri câștigate de rivali, dar și de experiența europeană a roș-albaștrilor.
Andrei Nicolescu: „FCSB este cel mai periculos adversar”
„Am spus că mi-ar fi plăcut să fie egal când sunt meciuri de genul ăsta. FCSB a fost mai bună, mai organizată, a controlat mai bine momentele jocului. Pentru Dinamo va fi probabil cel mai puternic adversar din play-off, așa o văd.
Datorită faptului că vin după două titluri câștigate, au experiență. Noi am avut șansa de a termina anul pe primul loc, dar experiența jucătorilor noștri abia acum se conturează.
Noi încă construim. Cred că experiența jucătorilor de acolo o face pe FCSB cel mai periculos adversar”, a spus Andrei Nicolescu, la Prima Sport.
Finalul de an o găsește pe FCSB pe locul 9, cu 31 de puncte. Dinamo e pe 4, cu 38. În cele două jocuri directe dintre rivalele FCSB și Dinamo, „câinii” s-au impus în tur cu scorul de 4-3, într-un meci extrem de spectaculos. În retur, cele două au remizat pe Arena Națională, scor 0-0.
Avem discuţii cu jucători, dar nu avansate. Avem un lot numeros, dar sunt unii copii care nu au apucat să joace. Ce îşi doreşte Kopic e să aibă opţiuni relativ egale pe toate poziţiile.
Ceea ce înseamnă că dacă putem să aducem un fundaş central, fundaş stânga şi un atacant, unii dintre copiii vor veni trebui să meargă să joace undeva în partea asta de sezon.
- Andrei Nicolescu
{{text}}