International   •   Stranieri   •   TOTTENHAM

Radu Drăgușin, cu cimpoiul în fața colegilor de la Tottenham: „Ai două minute să îți schimbi viața”

Radu Drăgușin a cântat la cimpoi în fața colegilor de la Tottenham

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  miercuri, 24 decembrie 2025

Radu Drăgușin (23 de ani), fundașul central de la Tottenham, a făcut spectacol în fața colegilor săi de echipă.

Cu ocazia Sărbătorilor, cei de la Tottenham au ales să petreacă puțin timp distrându-se, iar Radu Drăgușin a fost protagonist într-un clip care a fost postat de londonezi pe rețelele de socializare.

VIDEO. Radu Drăgușin a cântat la cimpoi în fața colegilor de la Tottenham


Ca și când ar fi participat la un concurs de talent, Drăgușin a luat cimpoiul și a urcat pe scenă.

Radu Drăgușin, în aplauzele voastre. Radu, ai două minute să îți schimbi viața!”, i-a transmis cel care juca rolul de prezentator fundașului român, după ce acesta și-a făcut apariția pe muzică scoțiană.

Oh, Doamne!”, a fost reacția imediată a lui Drăgușin. Apoi, stoperul a început să sufle în cimpoi din toate puterile, spre amuzamentul colegilor aflați în sală. Atacantul Dominic Solanke a fost cel care a râs cel mai mult în clip.

Când Radu Drăgușin ia cimpoiul în mână, te oprești și asculți. Unele talente este mai bine să fie ținute ascunse”, a apărut în descrierea clipului, aluzie la faptul că românul nu s-a descurcat foarte bine.


Radu Drăgușin nu a mai jucat într-un meci oficial de aproximativ un an, după accidentarea extrem de gravă suferită pe 30 ianuarie 2025, într-un meci cu Elfsborg, 3-0, din Europa League.

Faptul că Drăgușin a fost în lotul lui Tottenham în meciul cu Liverpool, scor 1-2, din ultima etapă, a reprezentat o premieră în acest sezon. Românul a rămas pe banca de rezerve.

Noi știm că mai are 5 ani contract. Primordial este să-și revină 100%. Nu ne gândim la niciun fel de plecare, poate la vară vom analiza, dar deocamdată sub nicio formă.

Nu am vorbit niciodată cu Thomas Frank. Nu m-ar mira să-l vrea Chivu la Inter. Radu are o cotă foarte bună în Italia. A reușit acolo, puțini reușesc ca fundași centrali. Probabil de aia este și un interes al mai multor echipe, nu cred că doar al lui Cristi.



- Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.