Politehnica Iaşi i-a împrumutat, pentru un an, la gruparea din eşalonul secund Petrolul Ploieşti pe fotbaliştii Clement Pălimaru, Paul Tincu şi Bogdan Straton.
"Luni am negociat cu oficialii Petrolului în numele celor trei jucători, chiar dacă eu îi reprezint în mod oficial doar pe Pălimaru şi pe Straton. Băieţii sunt mulţumiţi şi vor pleca marţi cu Petrolul în cantonament. Este varianta cea mai bună pentru ei. Decât să stea pe bancă la Poli, mai bine să joace la Petrolul, un club puternic din liga secundă", a declarat impresarul Ioan Sălăvăstru.
Preşedintele executiv al Politehnicii Iaşi, Sorin Boca, a anunţat că gruparea din Copou i-a împrumutat gratis pe cei trei jucători: "Ne-am înţeles cu Petrolul fără vreo pretenţie financiară. Important este să le fie bine celor trei. Foarte probabil şi Alexandru Leucuţa va părăsi Copoul, cu destinaţia UTA, tot sub formă de împrumut".
Antrenorul Politehnicii Iaşi, Ionuţ Popa, a anunţat despărţirea de cei trei încă de la încheierea stagiului de pregătire din Ungaria: "Pălimaru, Tincu şi Straton nu au dat randament şi nu cred că vor prinde lotul pentru sezonul următor. Decât să facă tuşa la Iaşi, mai bine le găsim o echipă în liga a doua la care să joace".
Sursa: NewsIn
{{text}}