GSP special   •   Special   •   INTERVIU

Campionul european cu Spania a rememorat pentru GSP unul dintre cele mai tari meciuri din istoria fotbalului românesc: „Suporterii erau gata să explodeze”

+50 Foto
Campionul european a rememorat pentru GSP unul dintre cele mai celebre meciuri din istoria fotbalului românesc: „Suporterii erau gata să explodeze”

Articol de Cezar Titor, Andrei Furnigă (video)   —  joi, 25 decembrie 2025

Marcos Senna, 49 de ani, campion european cu Spania în 2008 și legendă a clubului Villarreal, alături de care a jucat o semifinală de Liga Campionilor, a acordat un interviu în exclusivitate pentru GSP.

Fostul mijlocaș, cu peste 250 de meciuri și aproximativ 30 de contribuții ofensive în La Liga, a rememorat episodul FCSB - Villarreal din Cupa UEFA, partidă amânată din cauza ninsorii.

VIDEO. Marcos Senna: „Am ieșit la încălzire, totul era perfect”

- Ai venit acum câțiva ani la București, în postura de oficial al clubului, pentru un meci de Europa League, însă acum, mai bine de douăzeci de ani, ai jucat într-un meci cu cântec, care a rămas în istoria fotbalului românesc: acel Villarreal - FCSB din Cupa UEFA, amânat din cauza zăpezii și disputat ulterior, peste o săptămână. Ce îți amintești de la acel episod?

- A fost un moment foarte special pentru mine. Am ajuns în România și am văzut un stadion unde suporterii erau gata să explodeze, la propriu. Atmosfera de pe stadioanele din România este extraordinară. Am ieșit la încălzire, totul era perfect și, când să începem meciul, a fost suspendat. Ne-am întors în Spania, am terminat la egalitate, scor 0-0, apoi am câștigat acasă. Am cunoscut România, dar nu la fel de bine cum o cunosc acum.


+50 Foto
Imagini din arhiva Gazetei Sporturilor de la memorabilul meci FCSB - Villarreal

- Când te gândești la fotbalul românesc, există un anumit jucător, club sau moment care îți vine imediat în minte?

- Sigur. Gică Hagi, fără îndoială, un personaj emblematic. L-am văzut și în copilărie. Am participat anul trecut la meciul de retragere al Generației de Aur, un moment unic, care m-a marcat. Iar meciul cu Steaua, zăpada, tot contextul acela, au rămas vii în amintirea mea.

Context:

  • Pe 10 martie 2005, FCSB trebuia să evolueze în optimile de finală ale Cupei UEFA contra lui Villarreal, după calificarea memorabilă reușită la finalul lui februarie în faţa celor de la Valencia.

  • Cu puţin timp înaintea orei de start a jocului, când jucătorii celor două echipe se aflau la încălzire, o ninsoare nemiloasă s-a abătut asupra Bucureştiului, iar în câteva zeci de minute gazonul a fost acoperit de zăpadă. Meciul a fost amânat cu o săptămână, atunci când diferenţa de temperatură a fost una de aproape 20 de grade.

  • În ciuda temperaturii potrivnice, fanii roș-albaștrilor, care au umplut până la refuz stadionul Ghencea, au stat aproximativ două ore în tribune şi au cântat cu patos, sfidând decizia amânării și uimind toată Europa. Până la urmă, meciul s-a jucat pe 16 martie și s-a terminat cu o remiză (0-0). „Submarinul galben” s-a impus în retur, 2-0.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.