Comisia de Disciplină a Asociației de Fotbal din Anglia (FA) a inițiat o procedură împotriva căpitanului lui Tottenham, Cristian Romero, pentru ceea ce a fost descris drept „comportament inadecvat” după eliminarea sa în meciul din etapa a 17-a a Premier League împotriva lui Liverpool, scor 1-2.
Pe 20 decembrie, la Londra, fotbaliștii lui Liverpool au învins-o pe Tottenham cu 2-1, iar Romero a primit cartonaș roșu în minutul 90+3. Tottenham a încheiat meciul cu nouă jucători, deoarece Xavi Simons a fost eliminat și el în minutul 33.
Cristian Romero poate primi o suspendare severă
Căpitanul lui Tottenham nu a părăsit imediat terenul după ce a primit cartonașul roșu, deoarece l-a călcat pe fundașul central al lui Liverpool, Ibrahima Konate, și s-a certat cu arbitrul principal John Brooks.
„Romero a avut un comportament inadecvat, deoarece nu a părăsit imediat terenul. S-a comportat agresiv față de arbitru după ce a fost eliminat în minutul 90+3. Romero are termen până pe 2 ianuarie să răspundă acuzației, a anunțat FA, prin intermediul unui comunicat oficial.
Eliminarea înseamnă că trebuieă ispășească o suspendare de un meci și va rata deplasarea de duminică la Crystal Palace.
Tottenham se află pe locul 14 în clasament cu 22 de puncte, la 17 puncte în spatele liderului și marelui rival, Arsenal. Romero a ajuns la Tottenham de la Atalanta în 2022. Cu londonezii a câștigat Europa League în sezonul trecut.
{{text}}