International   •   Campionate   •   MERCATO

Real Madrid mută pentru vedeta lui PSG! » Florentino Perez: „Plătim imediat clauza”

Vitinha (centru), alături de Achraf Hakimi (stânga) și Bradley Barcola (dreapta). FOTO: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 26 decembrie 2025

Vitinha (25 de ani), de la PSG, a devenit obiectivul numărul unu al lui Real Madrid pentru întărirea liniei de mijloc.

Calitățile portughezului, printre jucătorii decisivi ai lui PSG în triumful din Liga Campionilor, dar și în campionat, l-au convins pe Florentino Perez că e omul potrivit pentru a aduce un plus în linia mediană a lui Real Madrid.

Potrivit publicație Defensa Central, apropiată clubului blanco, președintele a discutat deja cu colaboratorii săi apropiați despre transferul internaționalului în vârstă de 25 de ani. În relații tensionate cu PSG de pe vremea transferului lui Kylian Mbappe, asupra căruia parizienii au exercitat în zadar presiuni ca să nu plece gratis, Florentino vrea să evite și acum orice negocieri.

Clauza de 90 de milioane și planul B al lui Florentino Perez cu Vitinha


Defensa Central scrie că în piață circulă informația că Vitinha are o clauză în contract potrivit căreia o poate părăsi pe PSG în schimbul a 90 de milioane de euro. Iar președintele lui Real și-ar fi instruit subalternii s-o verifice: „Dacă este adevărată și clauza este într-adevăr de 90 de milioane de euro, Real Madrid ar plăti-o cu bucurie”.

În cazul în care Vitinha nu are nicio portiță care i-ar permite să plece de la PSG înainte de expirarea contractului, în 2029, don Florentino ar un plan. Iar acesta ar fi să-l contacteze direct pe jucător și să-l convingă că i-ar fi mai bine la Real Madrid decât la Paris, din toate punctele de vedere, pentru ca apoi, jucătorul să-și forțeze singur plecarea.

Vitinha e cotat acum la 110 milioane de euro pe transfermarkt.de

Vitinha este reprezentat de agenția Gestifute, care aparține celebrului impresar Jorge Mendes. Acesta a și negociat, în februarie anul acesta, noul contract al mijlocașului cu parizienii.


PSG l-a adus în 2022, de la FC Porto, în schimbul a 41,5 milioane de euro. Acum, el are o valoare de piață cifrată la 110 milioane de euro! În ierarhia Balonului de Aur 2025, câștigat de coechipierul Ousmane Dembele, Vitinha a încheiat pe locul 3.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.