În urma articolului apărut pe GSP.ro în urmă cu două zile, despre întâlnirea cu Bogdan Matei, președintele ANS, în care Elisabeta Lipă ar fi cerut ca respectivul demnitar să aducă obiecții la concluziile auditului Curții de Conturi, dar ar fi fost refuzată, marea campioană a ținut să facă o serie de precizări.
Fosta multiplă campioană olimpică a spus: „Nu știu de unde și de ce a pornit această campanie de denigrare împotriva mea. Că în ultimul timp au apărut foarte multe surse și bănuiesc eu de unde sunt. Da, am fost la ANS împreună cu o avocată.
Dar nu ca să-i cer ceva lui Bogdan Matei, nu ca să facă obiecții în legătură cu premierile. Că ANS nici nu are vreo legătură cu ele, banii sunt dați de COSR. Am fost pentru că în raportul Curții de Conturi se făcea referire la o serie de probleme constatate în activitatea ANS, inclusiv în mandatul meu".
Elisabeta Lipă: „Avem dreptul să facem contestații"
În continuare, deputata PSD a precizat că „avem dreptul să facem contestații, obiecții. Și 6 luni să depunem acte, documente, dovezi, pentru a demonta concluziile Curții de Conturi. Dar cum eu nu mai am o funcție în ANS și nici acces la unele documente, era normal să depun aceste obiecții prin intermediul acestui for.
Fiindcă era un termen de 15 zile de depunere a obiecțiilor. Iar doamna avocat cu care am fost urma să facă documentul respectiv către ANS, ceea ce am și făcut. Dar, repet, erau obiecții în legătură cu neregulile semnalate de Curtea de Conturi pentru perioada în care am condus activitatea la ANS, nu pe problema premierilor, cum ați scris!
Nu i-am cerut nimic lui Bogdan Matei și el nu m-a refuzat cu nimic. Întâlnirea nu a fost doar cu el. La discuție au participat mai mulți: secretarul general Dan Caracote, un consilier de-ai lui Bogdan Matei, plus directorul juridic Răzvan Cuc.
Bogdan-Constantin Matei // sursă foto: FacebookȘi am vorbit despre cum trebuie să abordăm forma de comunicare din partea ANS către Curtea de Conturi. Fiindcă ANS are dreptul, dar și obligația să se apere, să facă aceste obiecții la raportul Curții de Conturi. Prin lege, nu fiindcă voia Lipă.
Dacă ANS nu face acest demers, e problema lor. Eu am dovada, înregistrată, că am obiecții la raportul Curții de Conturi, pentru perioada în care am condus această instituție".
Elisabeta Lipă: „Am respectat legea! Dar ce facem cu oamenii ăia?!"
În privința premierilor către personalul federațiilor, inclusiv cel auxiliar, despre care Curtea de Conturi a semnalat că s-au făcut fără documente justificative, solicitând returnarea acelor sume, Elisabeta Lipă nu este de acord cu această abordare.
Fosta șefă ANS susține în continuare că „noi am respectat HG1447/ 2007, «Biblia» noastră cum îi spun eu, unde se spune că acești oameni pot fi recompensați. Și doar în urma rezultatelor de la Jocurile Olimpice, nu a altor competiții mari precum campionatele europene sau mondiale.
Aceste premieri se acordă din 2007, nu le-am inventat eu. Dar acum dă bine să se scrie că Lipă a făcut, că a dres, că nu a respectat nu știu ce. Da, în lege se spune că 40% din fondul de premiere al sportivilor se acordă personalului federațiilor.
Nu se precizează cât, procentual, fiecăruia. Evident că poți să mai ai scăpări, să nu fii perfect, la un astfel de control. Dar și aici avem 6 luni să explicăm, să prezentăm acte. A fost un fond mare, fiindcă am avut rezultate la Tokyo, la Paris.
Când nu s-a dat nimic, nicio premiere, că nu am luat nicio medalie la Londra, sau la Rio, când am avut doar o amărâtă de medalie de bronz, de ce n-a mai zis nimeni nimic? OK, să nu mai dăm nimic. Dar ce facem cu oamenii ăia, din spatele sportivilor?!
Că au salarii mici și muncesc de dimineață până noaptea. Să vă duceți la Snagov să vedeți cum cad din picioare de căldură, de boală, de epuizare! Și acum eu sunt inamicul public numărul 1, unii ar vrea să mă dea afară din țară!
Dar nu pot să o facă fiindcă țin cu sportivii, cu oamenii! Eu ies rar, dar adun lucrurile astea și îi voi da în judecată pe cei care m-au denigrat, fiindcă trebuie să mă apăr și eu cumva".
Surse GSP.ro precizează că toate aceste controale din partea Curții de Conturi au început în urma numeroaselor sesizări ale lui Daniel Ghiță, fost deputat PSD, adversar declarat al Elisabetei Lipă, de mai mult timp. Acesta a sesizat și alte instituții ale statului despre nereguli și încălcări ale legii.
Nu doar în ANS și la FR Canotaj, dar și la alte entități sportive, precum FR Kempo. Și în urma demersurilor fostului luptător de kickboxing, sunt deja în desfășurare mai multe anchete la DNA.
{{text}}