Autorul Sorin Trâncă încearcă să răspundă la întrebarea „Cine a fost Ivan Patzaichin?” folosindu-se de armele mătăsoase și alungiute ale storytelling-ului și purtându-ne prin universul din care provenea marele canoist român, decedat în 2021, la vârsta de 71 de ani.
Titlul - „Mila lui Dumnezeu”, publicat la editura Pilot Books - nu e ales deloc întâmplător. Pe lângă rezonanța evident spirituală, el face trimitere la locul de unde a plecat totul: satul Mila 23 din Delta Dunării, locul nașterii lui Ivan, de patru ori campion olimpic.
Sorin Trâncă, om cu vechi state în publicitate, a parcurs niște kilometri buni și a adunat o mulțime de mărturii pentru a înțelege cum un băiat simplu din Deltă a ajuns să pară un uriaș de 2 metri în ochii noștri, deși în pașaport scria altceva.
Cartea ne plimbă prin Delta copilăriei lui Ivan, pe la Snagov, acolo unde se desfășurau antrenamentele acestuia, și prin amintirile celor care l-au iubit (familie, prieteni, colegi). E o călătorie documentară, căreia nu-i lipsește sensibilitatea unui culegător de povești.
Toate cuvintele pe care alții le au acum de spus despre Ivan s-au strâns într-un volum bogat populat cu fotografii cu pești, ape bărci și pagaie, într-un soi de biografie omagială care e mai degrabă un eseu literar, presărat, ici-colo, cu citate din mari scriitori - de exemplu, Margaret Atwood despre curgerea apei.
Sunt strânși în cartea lui Trâncă mulți dintre oamenii care l-au cunoscut pe Ivan Patzaichin de-a lungul vieții sale sportive și nesportive, reconstruindu-i umbra din povești, pilde, gesturi luate dintr-un trecut irepetabil și servite sub forma unei povești despre un erou în toată regula.
Ivan Patzaichin are portretul complet - campion, familist, partener de afaceri, om obișnuit, care-și ascundea calitățile neobișnuite cu modestie și discreție.
Autorul a plecat de la observația că mulți dintrecei care nu-l cunoscuseră în persoană pe Ivan Patzaichin credeau că are peste 1,90 metri înălțime. În realitate, Ivan avea doar 1,78 metri. „De unde această diferență de percepție? De ce părea Ivan mult mai înalt?” - acestea au fost întrebările de la care au pornit ideea și execuția cărții.
Împăratul Roșu de pe tărâmul lui Ivan
Vanea Suvorov, zis nea Vanea Roșu, este unul dintre cele mai pitorești personaje ce și-au lăsat mărturiile în această carte. Acum trecut de 80 de ani, cel care s-a jucat în copilărie cu Ivan.
„Să nu crezi matale sau altcineva că Ivan era puternic. Avea și puterea, dar dacă nu ai răsuflarea să duci puterea... Avea corpul foarte bun, dar dacă Ivan nu avea cap și plămânul, el nu era ce a fost. El a avut inima și curaj. Și mințile curate. El niciodată nu se gândea dacă pierd, ce fac. Și a fost bun la inimă pentru oameni, și oamenii nu puneau supărare pe el. El la precis știa că câștigă!” - acestea sunt vorbele bătrânului lipovean, făcând poate cea mai clară și mai cuprinzătoare descriere a lui Ivan Patzaichin.
O mărturie emonționantă vine și de la Florin Popescu, campion olimpic la Sydney alături de Mitică Pricop, căruia Ivan Patzaichin i-a fost mentor și antrenor.
Popescu povestește că în 1993, Ivan l-a prins și l-a dat afară. „Apoi”, scrie Sorin Trâncă, „l-a chemat în camera lui și i-a spus așa: «Florine, uite, acest pachet de țigări e al tău, ți l-am pus deoparte. Când ieși campion olimpic, eu îți dau țigările, cu mâna mea. Până atunci, nu ai ce să cauți cu țigări, dacă vrei să continuăm». Iar Florin a vrut, și a știut, și a putut să continue. Și Ivan l-a așteptat la primul lui finiș olimpic cu un pachet de țigări”.
Întregul volum este un exercițiu de admirație - unora poate li se va părea exagerat, mai ales că, la un moment dat, multitudinea de voci care vorbesc despre Patzaichin vorbesc și despre ele însele, iar poveștile devin, pe alocuri, asemănătoare unor mici tornade care își cam iau cititorii pe sus.
Modestia lui nu era absența orgoliului, ci prezența unei înțelegeri mai adânci - că omul nu e măsura lumii, ci o unitate motrice a ei. El ne-a arătat că gloria nu-i decât o umbră pe apă și că mai important e drumul pe care ți-l croiești în viață
- „Mila lui Dumnezeu”, Prolog
Ivan Patzaichin a luat parte la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice (Mexic 1968, Munchen 1972, Montreal 1976, Moscova 1980 și Los Angeles 1984), cucerind 4 medalii de aur și 3 de argint în probele de canoe dublu și simplu. La Campionatele Mondiale, Patzaichin a strâns 22 de medalii, dintre care 8 de aur, 4 de argint și 10 de bronz.
{{text}}