Gigi Becali (67 de ani), patronul celor de la FCSB, a luat decizia să le mai dea o ultimă șansă lui Dennis Politic (25 de ani) și Tavi Popescu (22 de ani), jucători care au evoluat sporadic în ultima perioadă și pe care nu a mai mizat atât de mult. Cantonamentul din această iarnă va fi, potrivit spuselor acestuia, o ultimă încercare de a-i readuce pe aceștia printre titulari.
Patronul campioanei a purtat o discuție cu Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, pentru a stabili viitorul celor doi jucători. Îi vor mai vedea la treabă în cantonamentul din iarnă, din Antalya, apoi vor lua decizia.
În ceea ce-l privește pe Dennis Politic, Becali se gândește chiar să apeleze la alte variante, extrasportive, pentru a-l pune pe picioare pe jucătorul venit de la Dinamo: să îi schimbe cultul religios.
Dennis Politic este adept al cultului baptist și unul dintre cei mai credincioși jucători din lot. Într-un interviu din vară, mărturisea că citește din Biblie cât de des poate: „Încerc să citesc Biblia zilnic, acesta este un obiectiv al meu, încerc să mă țin de chestia asta”.
Becali însă nu este de acord cu cultul jucătorului și se gândește la schimbare: „Să-l vedem, poate îl botez acum, în ianuarie, de Bobotează. El e sectant, îl fac ortodox. O să-i propun: «Hai, mă, să te fac om adevărat cu viață în tine, să te botez!»”, spunea patronul FCSB, la începutul lunii decembrie.
Gigi Becali: „L-aș lua și l-aș boteza pe Politic”
La finalul anului, Becali a revenit asupra acestei idei. Iar viitoarea lună va fi decisivă atât pentru Politic, cât și pentru Tavi Popescu. Au o singură variantă: își revin sau iasă complet din calculele echipei.
„Și am vorbit cu Mihai, «Bă, hai să îl vedem pe George Popescu în cantonamentul ăsta să vedem ce a înțeles el de la viața asta. Și hai să îl vedem și pe Politic dacă poate». L-aș lua și l-aș boteza pe Politic. Ăsta e mare fotbalist, dacă îl botez și scapă de sectă.
Dacă nu se ridică, hai, la revedere! Ce înseamnă să nu se ridice? Dacă nu își revin, rezerve. Ce, sunt doar 11 jucători într-o echipă?
Talentul nu i l-a luat nimeni lui Tavi Popescu. Talentul lui costă 20.000.000. Dacă înțelege bine, dacă nu, la revedere!”, a spus Gigi Becali, citat de fanatik.ro.
Dennis Politic în Hermannstadt - FCSB // foto: Cristi Preda (GSP.ro)Dennis Politic a prins doar câteva minute pe final de meci în ultimele jocuri din 2025. Ultima dată când a jucat o repriză se întâmpla pe 29 octombrie, în Cupa României, cu Gloria Bistrița, succes scor 3-1. De atunci, a mai jucat 36 de minute, în două luni;
În decembrie, Dennis nu a mai intrat deloc, fiind rezervă neutilizată la ultimele 6 meciuri ale anului pentru FCSB. Politic nu a mai fost titular la FCSB de pe 19 septembrie, de la eșecul cu Botoșani, scor 1-3;
Nici Tavi Popescu nu a primit mai multe șanse. A strâns 12 prezențe în Superliga, în acest sezon, iar în ultimele două meciuri nici măcar nu a fost în lot, exclus din cauza gripei.
{{text}}