Al Nassr Riyadh, formația starului Cristiano Ronaldo (40 de ani), a învins-o pe Al Okhdood, scor 3-0, în etapa 11 din campionatul Arabiei Saudite. Starul portughez a marcat o „dublă” și continuă cursa pentru a atinge 1.000 de goluri în carieră. A ajuns la 956.
Cea de-a doua reușită a fost o adevărată bijuterie, cu călcâiul, din interiorul careului.
VIDEO | Cristiano Ronaldo, ca-n vremurile bune! Gol cu călcâiul, în penultimul meci din 2025
Partida a început cum nu se putea mai bine pentru gazde. În urma unei lovituri de colț, CR7 a fost omul potrivit la locul potrivit și a împins mingea în poartă, după ce a îndeplinit o simplă formalitate.
Golul 2 a venit în urma unei acțiuni superbe. În prelungirile primei reprize, fostul star de la Real Madrid a inventat o finalizare de excepție cu călcâiul, din careul mic, portarul oaspeților fiind doar spectator.
CR7 a mai înscris o dată în minutul 66, însă reușita lui a fost anulată din cauza unui ofsaid, ca urmare a intervenției sistemului VAR. Cu aceste două reușite, Ronaldo a ajuns la 40 de goluri marcate în 2025.
În sezonul trecut a punctat de 43 de ori, iar în 2023 de 54.
Ronaldo a ajuns la 956 de goluri marcate în întreaga carieră, dintre care 5 pentru Sporting, 145 pentru Manchester United, 450 pentru Real Madrid, 101 pentru Juventus, 112 pentru Al-Nassr şi 143 pentru naţionala Portugaliei.
În urma acestui rezultat, Al Nassr Riyadh și-a consolidat poziția de lider în Arabia Saudită, cu 30 de puncte după 10 etape, 4 mai mult față de Al-Hilal, principala contracandidată.
Urmează duelul din deplasare cu Al-Ettifaq, pe 30 decembrie, de la 19:30.
{{text}}