200 de zile în centrifuga liderului Chivu

Cristi Chivu va trece cumpăna dintre ani privind în jos către rivalele din Serie A, după un parcurs deloc exponențial, ci mai degrabă semănând cu o electrocardiogramă. La fel ca trăirile de pe margine în timpul meciurilor, din tot registrul emoțional, pe care tehnicianul lui Inter le-a descris plastic ca un „dat mereu cu capul de pereții unei mașini de spălat”, în interviul acordat în calitate de cel mai bun antrenor din 2025 în ancheta Gazetei Sporturilor.

Chivu face Revelionul pe primul loc, dar nu are timp și rost de petrecere. Abia se dezmeticește din centrifuga (vorba lansată în 2011 de Trapattoni) în care s-a aruncat din toboganul de la Parma în urmă cu 200 de zile, că îl așteaptă alte bătălii crâncene în cursa pentru scudetto. Acele dueluri cu granzii din Serie A și din Liga Campionilor, pe care trebuie și pe care le mai și câștigă, așa cum a început s-o facă la Bergamo.

Cristi Chivu trăiește jocurile precum Antonio Conte, dar nu le comentează și nu se vaită ca antrenorul supercampioanei

Atalanta n-a fost Dea lui Gasperini, dar nici departe de stomatologul din Bergamo ce te amenință cu chinuri. Prelungind seria grozavă de succese din „era Inzaghi”, Interul lui Chivu și-a demonstrat superioritatea, chiar dacă nu s-a vindecat de suferințele tradiționale: ineficiență în fața porții, ratări din situații clare de gol, pierderi de concentrare și de luciditate în momentele cheie ale partidelor.

Chivu s-a consumat enorm și duminică seară pentru cele trei puncte, care n-au permis rivalelor Milan și Napoli să-i fure darul de sub bradul de Crăciun. Nu s-a exteriorizat în niciun fel nici la golul anulat cu VAR lui Thuram, nici n-a zâmbit la reușita lui Lautaro, venită după eroarea provocată de pressingul căpitanului și assistul oferit de Pio, copilul lui Cristi de la Primavera, pe care abia îl trimisese în iarbă.

Dar doar antrenorul liderului știe ce-a fost în sufletul său în finalul de la Bergamo. Era aprins la față ca și cum el ar fi alergat mai mult decât gladiatorii săi, amintind de vremurile în care-și punea casca și lupta aproape până la epuizare. L-am văzut pe viu pe „Giuseppe Meazza” cum și cât se agită la un meci de Cupă cu Venezia, așă că nu mai poate mira pe nimeni când iese la marcaj la marginea sau uneori chiar în interiorul terenului.

Chivu trăiește jocurile precum Conte, dar nu le comentează ca antrenorul supercampioanei. Evită scandalurile și provocările la polemici la care apelează vicleanul Antonio atunci când încearcă s-o victimizeze pe Napoli în raport cu Inter, Milan și Juventus. Nu caută scuze, alibiuri. Nu se plânge dacă arbitrii greșesc. Nu-și arogă merite la victorii și ia pe umerii săi largi vina la eșecuri.

Crezul lui Chivu rămâne: „Trebuie să transmitem valori și să jucăm fotbal fără să-l amestecăm însă cu anumite mirosuri”

Conferințele sale de presă nu sunt niciodată banale și oferă lecții de atitudine de lider calculat, obiectiv, diplomat. Nu rămâne însă dator față de săgețile aruncate din când în când în presă ori față de aluziile rivalilor, preferând să se focuseze pe echipa sa și să continue să apese tastele potrivite, cu care a resetat mintea traumatizată a jucătorilor învinși pe toate fronturile în sezonul trecut.

E drept că, așa cum zicea cu invidie Mutu, Chivu nu a câștigat nimic. Dar sigur a câștigat încrederea și admirația jucătorilor săi, respectul gomoasei prese italiene și și-a alimentat permanent creditul din partea președintelui Marotta, ce a pariat pe el când l-a deturnat din drumul către confirmarea la Parma.

„Trebuie să transmitem valori și să jucăm fotbal fără să-l amestecăm însă cu anumite mirosuri”, spunea Chivu cu tâlc, după victoria de la Bergamo. Valoarea nerazzurrilor săi se va vedea în prima lună din 2026, care-l condamnă la un program supraaglomerat, cu opt partide în interval de doar 24 de zile!

Cu examene complicate din Serie A, revanșa cu Bologna după Supercupă, revenirea la Parma plus vendeta cu Napoli, dar și cu dueluri decisive pentru menținerea în Top 8 Champions League, cu Arsenal și Dortmund. Adică, înapoi în centrifuga la turație maximă, în care trebuie să se dea cu capul de toți pereții pentru a ieși învingător și a-și confirma premiul de antrenorul anului.