Fotbal   •   Liga 1   •   PETROLUL

Plecat de la clubul de suflet, Țicu dă din casă: „Am fost privit diferit” » Cum au reacționat suporterii

Valentin Țicu, în tricoul Petrolului

Articol de Daniel Grigore   —  luni, 29 decembrie 2025

Fără meci din iulie 2024 după accidentarea gravă suferită atunci la genunchi, Valentin Țicu (25 de ani) a rămas liber de contract, Petrolul anunțând astăzi rezilierea prematură a înțelegerii scadente în vara lui 2026. În mesajul de despărțire, fundașul lateral a susținut că în lunile petrecute pe tușă „s-a schimbat felul în care am fost privit”.

Crescut de Petrolul, promovat la prima echipă în 2018, Valentin Țicu a jucat de 174 de ori pentru echipa din Ploiești, în primele trei ligi și în Cupa României.

Astăzi, colaborarea lor a ajuns la final. Într-un mesaj publicat pe paginile lui sociale, Țicu a transmis că accidentarea suferită în 2024, care îl ține pe tușă de un an și jumătate, a schimbat felul în care a fost privit. Aceste afirmații vin în sprijinul celor din anunțul despărțirii, unde fundașul lateral a explicat că pleacă în căutare de minute.

Valentin Țicu, la plecarea de la Petrolul: „Accidentarea a schimbat felul în care am fost privit”


„După juniorat și 8 ani petrecuți la prima echipă, se încheie un capitol definitoriu din viața mea. Petrolul pentru mine a fost mai mult decât un club, a fost a 2-a mea casă!

Aici am crescut, m-am format ca jucător și mai ales ca om. Am jucat din liga a 3-a până în prima ligă, purtând tricoul și banderola pe braț cu mândrie și responsabilitate!

Accidentarea a schimbat multe pentru mine și inevitabil a schimbat și felul în care am fost privit!

Plec cu capul sus, știind că am făcut tot ce a ținut de mine în perioada asta, chiar și în cele mai grele momente.


Mulțumesc tuturor ce au făcut parte din acest drum! Petrolul va rămâne mereu o parte din mine!”, a transmis cel care înainte de accidentare era căpitanul „lupilor”.

Suporterii au „sărit” pe conducere

Plecarea lui Țicu nu le-a picat bine suporterilor. În secțiunea de comentarii a anunțului rezilierii, aceștia au pus la colț conducerea. Iată câteva dintre observațiile cu cele mai multe aprecieri:

  • „Urât din partea clubului, trebuia ținut la echipă”

  • „Băiatul ăsta și-a dat viața pentru echipă când avea nevoie cel mai mult, prin liga a treia, și acum când el are nevoie cel mai mult, Petrolul îl aruncă ca pe un gunoi”

  • „Devotament răsplătit cu desfacerea contractului de muncă”

  • „Ce părinte își alungă copilul de acasă?”

  • „Păcat și ireal! Profesionalism și caractere zero la această conducere”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.