Liga 1

Foame de trofee

Articol de Adrian Bucur  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Artiom Karamian a fost unul dintre cei mai importanţi jucători din sezonul trecut pentru Timişoara. Armeanul a avut oferte din Italia, Rusia, dar şi de la Steaua în vară, dar a decis să rămînă pe Bega.

- Artiom, va fi un campionat mai încins decît anul trecut?
- Eu cred că da. Trebuie să luptăm atent la fiecare meci, să ne concentrăm în fiecare minut. Va fi o luptă între şapte echipe. Rapidul, care a cumpărat foarte mulţi jucători, Steaua, CFR, Dinamo, Urziceni, Vaslui şi Timişoara. Toate vor dori să obţină performanţe în acest an, iar unele dintre ele trebuie să confirme, unele vor rămîne pe afară.

- Mai poate CFR-ul să repete event-ul?
- Nu vreau să vorbesc despre alţii! Vreau ca noi să facem eventul, nu cei de la CFR. Ar fi ceva extraordinar pentru noi şi cred că ar fi o nebunie în toată Timişoara.

- Care echipă s-a întărit cel mai puternic?
- Asta contează mai puţin acum. Nu ne putem da seama. Puteau fi transferaţi şi Ronaldo cu Vieri la vreo echipă şi să nu se poată acomoda cu România şi cu fotbalul de aici. Ideea este că toate echipele au făcut transferur bunei. După ce va începe campionatul, vom vedea cine a greşit şi cine a ales bine.

- Mai sînt interese la fel de mari ca în sezonul trecut? Va fi un campionat curat?
- Ar fi păcat să nu fie pentru că este vorba de munca jucătorilor. Eu vreau să fie un campionat curat pentru că fiecare echipă îşi doreşte să cîştige şi bagă mulţi bani să-şi construiască un grup puternic. Meciurile trebuie să se joace pe teren.

- Sînteţi foarte mulţi străini. Cum comunicaţi? În defensivă fiecare vorbeşte altă limbă...
- Sîntem o familie indiferent de ce se spune şi indiferent de naţia jucătorilor. Fiecare fotbalist de aici joacă doar pentru Timişoara. Nu contează că sîntem din Armenia, Argentina sau Portugalia. Fotbalul are o singură limbă. Poţi să nu scoţi niciun cuvînt că oricum ştii ce ai de făcut în teren.

- Are vreo competiţie prioritate?
- Nu, categoric! Sîntem mulţi jucători şi trebuie să fim concentraţi în permanenţă şi pe campionat şi pe cupă, dar mai ales în meciurile din cupele europene. Este un sentiment special să joci în UEFA. Campionatul este frumos, dar în UEFA joci cu echipe puternice, pe stadioane mari. Este altceva, gîndeşti altcumva fotbalul după un asemenea meci.

- Cît de mare este dezavantajul lipsei de experienţă în Europa pentru Timişoara?
- Era bine dacă aveam mai multă experienţă, dar asta nu ne va împiedica acum. Nu putem schimba nimic. Pentru toţi trebuie să existe un început în competiţiile europene, iar eu sînt convins că jucătorii de aici vor da totul pentru Timişoara cînd vor şti care este miza unui meci în Europa.

- Doreşti să evitaţi vreo echipă?
- Îmi doresc o echipă accesibilă în turul preliminar grupelor. După aceea mi-aş dori enorm să întîlnim o echipă din Italia şi Spania. Poate că ar fi mai bine să evităm echipele englezeşti.

- Cum vezi plecarea lui Ganea?
- El era un jucător foarte bun, se putea glumi mult cu el, făcea o atmosferă frumoasă, dar mai mult de atît nu am ce să spun. Doar antrenorul decide ce se întîmplă cu jucătorii. Poate are noroc şi unde merge îi va fi şi mai bine.

- Ai avut multe oferte în această vară. De ce ai rămas?
- Am rămas pentru că avem un preşedinte extraordinar şi am vrut să-i demonstrez că îl respect şi apreciez ce a făcut pentru mine. Este normal că orice jucător visează ca într-o zi să ajungă la o echipă mare. Sînt convins că dacă joc aşa în continuare îmi voi îndeplini visul. Pînă atunci mă gîndesc doar la Timişoara şi la trofeele pe care le pot cuceri aici.

- Cum a fost cu Lazio?
- Dacă acum sînt la Timişoara nu mai are nici un rost să vorbesc despre Lazio. Peste 3 zile ne aşteaptă un meci foarte greu pe care trebuie să îl cîştigăm.

"În fotbal este foarte important să ai noroc. Fără noroc sîntem pierduţi. Sper că sîntem mai puternici decît anul trecut, chiar dacă nu pot garanta în numele altora"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.