Nationala

A ieşit ca la Euro

Articol de Cătălin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Sub ochii lui Piţurcă, “tricolorii” mici nu au cedat în faţa olimpicilor italieni

Elevii lui Emil Săndoi au început curajos partida de la Pistoia, însă au căzut psihic după golul norocos marcat de italieni. Bicfalvi (16) şi Bogdan Stancu (17, 27) au fost aproape de a deschide scorul, însă şu­turile lor nu au găsit cadrul porţi. Apă­ra­rea condusă bine de Radu Ştefan a creat reale probleme Italiei care cu greu a reuşit să evite jocul la ofsaid prestat de defensiva noastră.

Totuşi, după o eroare a lui Cristian Tă­nase, jucătorul lui Villareal, Giuseppe Rossi, a reuşit să deschidă scorul cu un şut de la 17 metri (38). Tătăruşanu nu a putut interveni, fiind păcălit de o deviere a lui Tudose.
În repriza a doua, “tricolorii” au trecut pe lîngă egalare însă Torje (foto), unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, nu a reuşit să înscrie. Lovitura a dat-o Bogdan Stancu cu trei minute înainte de final. În tribune s-au aflat Marcelo Lippi, selec­ţio­ne­rul Ita­liei, şi Victor Piţurcă, ambii urmărind jucători care pot face pasul la “naţionala mare”.

Italia U23 - România U21....... 1-1

Au marcat: G. Rossi (38) / B. Stancu (87)
România U21: Tătăruşanu - Ninu, Al. Tudose, Şt. Radu, Latovlevici - Cr. Tănase, Bicfalvi, Deac - Chiacu, Torje - B. Stancu. Au mai jucat: Gîngioveanu, Homei, Ochiroşii, Păcuraru, Sburlea, Mardare, Luchin, Pantilimon şi Fl. Pătraşcu. Antrenor: Emil Săndoi

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.