Anniken Wollik (28 de ani), campioana mondială, și Julia Maidhof (27 de ani), vicecampioana mondială, jucătoare în România la SCM Râmnicu Vâlcea, au fost premiate luni, 29 decembrie, de Mircia Gutău, primarul orașului vâlcean, pentru performanțele realizate alături de naționalele lor.
În 14 decembrie, Campionatul Mondial de handbal feminin s-a încheiat cu duelul dintre Norvegia și Germania, cele mai bune echipe ale turneului organizat în Olanda și Germania. Nemțoaicele au oferit o replică serioasă, însă norvegiencele și-au demonstrat superioritatea și, în cele din urmă, s-au impus cu 23-20, obținând medaliile de aur.
Anniken Wollik și Julia Maidhof au primit câte o plachetă festivă și un buchet de flori
Liga Florilor a avut două reprezentante în finala Campionatului Mondial, ambele de la SCM Râmnicu Vâlcea. Este vorba de Anniken Wollik, extrema stângă a Norvegiei, și de Julia Maidhof, interul dreapta al Germaniei.
Luni, 29 decembrie, într-o ceremonie organizată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, edilul Mircia Gutău le-a premiat pe cele două jucătoare, oferindu-le o distincție specială „în semn de apreciere pentru contribuția adusă comunității”.
Wollik și Maidhof au primit câte o plachetă festivă și un buchet de flori, iar la festivitate a participat și Florentin Pera, antrenorul principal al lui SCM Râmnicu Vâlcea.
Anniken Wollik și Julia Maidhof, alături de antrenorul Florentin Pera și de primarul Mircia Gutău/Foto: Facebook (SCM Râmnicu Vâlcea)În finala mondială, Wollik a înscris de două ori, în timp ce Maidhof nu a izbutit să își treacă numele pe lista marcatoarelor.
Principalele realizatoare ale învingătoarei au fost Henny Reistad și Thale Deila, fiecare cu câte 5 goluri. De partea cealaltă, s-au remarcat Viola Leuchter, Alina Grijseels și Emily Vogel, autoare a câte 4 goluri.
În total, Wollik a adunat 31 de goluri pentru naționala Norvegiei, izbutind în două partide, cea cu Kazahstan și cea contra Cehiei, să marcheze câte 6 goluri.
În schimb, Maidhof nu a avut un rol la fel de important în naționala Germaniei, astfel că ea a strâns doar 5 goluri, câte două cu Uruguay și Serbia și unul cu Muntenegru.
Campioana mondială Anniken Wollik (dreapta) și vicecampioana mondială Julia Maidhof (stânga)
{{text}}