În meciul 61 al anului, U-BT Cluj-Napoca a obținut o victorie crucială împotriva lui Slask Wroclaw, scor 94-92, după un coș decisiv marcat de Dusan Miletic. Cu un bilanț de 7-5 după 12 etape, campioana României a făcut un pas important pentru menținerea în Top 4 în grupa A.
La meciul din BTarena au asistat 4168 de spectatori.
U-BT Cluj-Napoca a încheiat anul cu a 5-a victorie consecutivă în toate competițiile. După ce în tur a pierdut cu 94-93, trupa lui Mihai Silvășan și-a luat revanșa, a revenit senzațional și a câștigat cu 94-92 împotriva lui Slask Wroclaw.
U-BT Cluj-Napoca, a 7-a victorie în EuroCup, după un coș decisiv al lui Dusan Miletic
Fără doi titulari, Jeffery Taylor și Mitch Creek, U-BT Cluj-Napoca a început modest meciul, Slask Wroclaw marcând primele 4 puncte. Nigael Ceaser a „dezghețat” tabela cu un slam-dunk și apoi a urmat o perioadă mai bună a gazdelor. Rezervele alb-negrilor nu au ținut însă pasul cu ofensiva disciplinată a oaspeților și actul inaugural s-a încheiat cu un avantaj de doar 5 puncte pentru „studenți”: 22-17.
În sfertul al doilea, Slask a câștigat lupta la recuperare și a oprit ofensiva pozițională a lui U-BT, trecând la conducere. Silvășan a avut mai multe momente în care și-a certat jucătorii, iar aceștia au răspuns în repriza secundă.
Campioana României a revenit de la -2, s-a apărat cu o intensitate mai mare și a preluat inițiativa. Polonezii nu au renunțat la luptă, au continuat să joace, au trecut din nou la conducere și au dominat o mare parte din repriza secundă.
Darron Russell și Dusan Miletic au evoluat foarte bine în atac, iar defensiva a fost din ce în ce mai activă. Publicul clujean s-a activat în ultimele 5 minute ale reprizei, după un 4-point-play al lui „Fatts”.
Finalul a fost extrem de tensionat. Oaspeții au ratat niște aruncări libere cruciale în ultimul minut și, cu o secundă rămasă, Miletic a înscris coșul victoriei pentru U-BT: 94-92.
Liderii învingătoarei au fost Daron Russell (30 de puncte, 7 recuperări, 7 pase decisive), Dusan Miletic (19 puncte, 14 recuperări, 5 pase decisive), Karel Guzman (14 puncte, 5 recuperări) și Iverson Molinar (13 puncte, 4 pase decisive).
De partea cealaltă, s-au remarcat Issuf Sanon (17 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive), Noah Kirkwood (16 puncte, 7 recuperări), Stefan Dordevic (16 puncte, 9 recuperări) și Ajdin Penava (13 puncte, 3 recuperări).
Final. U-BT Cluj-Napoca – Slask Wroclaw 94-92
Final de meci. 94-92. Dusan Miletic a înscris coșul victoriei pentru U-BT Cluj-Napoca, cu o secundă rămasă din meci.
Min. 40. 92-92. Cu 13,7 secunde rămase, Russell aduce egalarea. Time-out pentru Slask și ultima posesie.
Min. 38. 88-90. Noah Kirkwood întrerupe momentan seria excelentă a lui U-BT.
Min. 38. 88-88. 4-point-play pentru „Fatts” Russell și BTarena devine un „vulcan”.
Min. 36. 82-85. Revenire spectaculoasă a gazdelor, după o „triplă” a lui Richard și un coș al lui Miletic.
Min. 35. 77-85. 4 puncte la rând pentru oaspeți și e rândul lui Silvășan să ceară time-out.
Min. 33. 77-81. U-BT înjumătățește deficitul și Bagatskis solicită un timp de odihnă.
Min. 32. 71-79. Wroclaw conduce la 8 puncte.
Startul sfertului 4.
Finalul sfertului 3. 70-74. Polonezii profită de accidentările din lotul lui U-BT și își măresc avantajul.
Min. 28. 66-71. Slask e echipa mai bună în aceste momente.
Min. 25. 62-63. 5 puncte marcate extrem de rapid de oaspeți.
Min. 25. 62-58. Russell își asumă tot mai multe acțiuni ofensive pentru gazde și ajunge la 17 puncte.
Min. 23. 57-53. Încă un dunk pentru spectaculosul jucător cubanez al lui U-BT, o „morișcă” pe contraatac.
Min. 21. 51-51. Primul coș al secvenței secunde îi aparține lui Guzman, care în prima repriză a ajuns la 500 de puncte în EuroCup.
Startul sfertului 3.
Finalul sfertului 2. 49-51. Apărarea clujenilor a fost dejucată la ultima acțiune a reprizei, iar Slask merge la vestiare cu un avantaj de o posesie.
Min. 18. 43-45. Defensiva lui U-BT nu găsește soluții în fața ofensivei disciplinate a oaspeților și e un nou time-out al gazdelor.
Min. 16. 38-36. „Fatts” transformă două aruncări libere primite după greșeli tehnice ale oaspeților. Ainars Bagatskis le-a reproșat oficialilor maniera de arbitrat.
Min. 15. 33-32. Run de 5-0 pentru U-BT, toate punctele din acest parțial fiind marcate de Miletic.
Min. 14. 28-31. Wroclaw preia conducerea și Silvășan solicită un timp de odihnă.
Min. 12. 25-24. Polonezii continuă să joace foarte bine în această perioadă, câștigând lupta la recuperare.
Startul sfertului 2.
Finalul sfertului 1. Slask Wroclaw a încheiat secvența cu un parțial de 8-2, iar antrenorul alb-negrilor este extrem de nervos.
Min. 9. 20-9. Revenit pe teren, Molinar reușește și el 4 puncte și U-BT domină în aceste momente.
Min. 8. 16-9. După ce a ratat o încercare de dunk la faza precedentă, Guzman înscrie 4 puncte la rând și sala „erupe”.
Min. 6. 12-9. Russell continuă să joace excelent în ofensivă și marchează din nou.
Min. 3. 7-6. 5 puncte consecutive pentru Russell și U-BT trece pentru prima oară la conducere. De asemenea, Ceaser a marcat dunk-ul rundei a 12-a.
Min. 2. 0-4. Molinar, înlocuit rapid de Trey Woodbury, după ce l-a nemulțumit pe antrenorul gazdelor.
Min. 1. 0-2. Miletic, înlocuit de Nighael Ceaser încă din primul minut, după o greșeală în apărare. El a fost certat puternic de Mihai Silvășan.
Start de meci. Titularii gazdelor sunt Daron Russell, Iverson Molinar, Karel Guzman, Saulius Kulvietis și Dusan Miletic.
Update ora 18:35. Mitch Creek, jucătorul care a înscris 40 de puncte pentru U-BT în duelul cu Neptunas Klaipeda din runda precedentă, nu se află pe foaia de joc și nu va evolua, fiind accidentat. În schimb, Trey Woodbury a fost la încălzire și, cel mai probabil, va juca.
16-8e bilanțul alb-negrilor în actualul sezon
{{text}}