Sporturi   •   Altele   •   NASCAR

O nouă tragedie în NASCAR! Tatăl unuia din cei mai buni piloți a decedat într-un incendiu

Denny Hamlin, locul 2 în sezonul curent al NASCAR/Foto: Imago Images

Articol de David Istrate   —  marți, 30 decembrie 2025

Dennis Hamlin, tatăl lui Denny Hamlin (45 de ani), unul din cei mai buni piloți NASCAR, a decedat în weekend, după un incendiu care a devastat casa în care locuia alături de Mary Lou, soția lui.

O nouă tragedie în NASCAR, după ce acum o săptămână și jumătate Greg Biffle, fost pilot de curse, a decedat într-un accident aviatic produs în Statesville, Carolina de Nord, alături de soția și copiii lui.

Părinții lui Denny Hamlin, victimele unui incendiu care le-a devastat locuința

În weekend, casa părinților lui Denny Hamlin, triplu câștigător al Daytona 500, a fost distrusă de un incendiu devastator. Dennis și Mary Lou, părinții lui Denny, erau acasă și au încercat să scape din calea flăcărilor, însă tatăl pilotului NASCAR nu a supraviețuit.


Conform ESPN, pompierii au ajuns duminică seara la casa acestora și i-au găsit pe părinții lui Denny Hamlin în afara casei, aceștia fiind transportați de urgență la spital. În vârstă de 75 de ani, Dennis a decedat, în timp ce Mary Lou (69 de ani) se află la un spital din Winston-Salem, Carolina de Nord.

Incendiul a afectat structura locuinței familiei Hamlin, iar aceasta a cedat, ducând la a doua tragedie din comunitatea NASCAR în decurs de două săptămâni.

Denny Hamlin a terminat pe locul 2 actualul sezon NASCAR

Denny Hamlin a debutat în NASCAR în 2004 și, de-a lungul celor peste două decenii de activitate, a câștigat 60 de curse. El a triumfat de 3 ori la Southern 500 și la Daytona 500, fiind considerat cel mai bun pilot care nu și-a adjudecat niciodată titlul.


El concurează într-o Toyota Camry XSE pentru Joe Gibbs Racing și este partenerul legendarului Michael Jordan în echipa 23XI Racing.

Hamlin a încheiat sezonul curent pe poziția secundă, fiind aproape de câștigarea titlului. În cele din urmă, americanul a fost depășit de Kyle Larson, în timp ce Chase Briscoe a ocupat poziția a 3-a.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.