Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Începe agitația la FCSB » Pe cine sacrifică formația campioană după ultima decizie a lui Becali

La fel ca în vară, FCSB va avea și în această iarnă bătăi de cap în alcătuirea lotului pentru a doua parte a sezonului // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de Sergiu Alexandru   —  miercuri, 31 decembrie 2025

Gigi Becali, patronul FCSB, a anunțat Denis Alibec, unul dintre jucătorii care erau aproape de plecarea de la echipă, va rămâne în lot pentru cantonamentul din iarnă. Anunțul omului de afaceri complică situația din lotul roș-albaștrilor.

La fel ca în vară, FCSB va avea și în această iarnă bătăi de cap în alcătuirea lotului pentru a doua parte a sezonului, în contextul în care echipa roș-albastră are de gând să mai facă două sau trei transferuri până la finalul perioadei de mercato.

FCSB nu mai are locuri libere

Regulamentul FRF prevede ca din lotul de 25 de jucători, 4 locuri să fie destinate jucătorilor formați de club. Campioana are doar trei fotbaliști în această categorie (Udrea, Pantea, Octavian Popescu), ceea ce înseamnă că al patrulea loc rămâne blocat și nu poate fi ocupat de un alt fotbalist care nu respectă acest criteriu.


Prin urmare, FCSB are 21 de locuri pentru restul fotbaliștilor. Iar toate sunt ocupate.

Lista arată în felul următor:

  • Târnovanu, Zima

  • V. Crețu, Dawa, Radunovic, Ngezana, Kiki, Graovac, Chiricheș, Duarte

  • Alhassan, Șut, Olaru, Cisotti, Politic, Fl. Tănase, Miculescu, Lixandru

  • Alibec, Bîrligea,Thiam

Cine iese pentru a face loc transferurilor?


Primul sacrificat va fi David Kiki. El nu mai intră în planurile lui Gigi Becali, iar FCSB nu-l va mai trece pe lista pentru a doua parte a sezonului, astfel încât se va elibera un loc pentru un posibil transfer. Rămâne de văzut cine va mai fi scos de pe lista pentru campionat, în cazul în care roș-albaștri vor mai aduce pe cineva.

Cum lui Denis Alibec, care era pe lista neagră, i se va mai acorda o șansă, cele mai mari șanse de a ieși le are veteranul Vlad Chiricheș. El poate fi „salvat” doar dacă FCSB va mai transfera maximum un jucător sau dacă Baba Alhassan, unul dintre jucătorii criticați în ultimul timp de Becali, va fi cedat la alt club.

M-a întrebat Mihai Stoica: «Gigi, ce facem cu Alibec, îl luăm?». Am zis că în Alibec încă am încredere. Alibec poate să se antreneze, să facă un cantonament bun în iarnă și să fie bombă, cel mai tare atacant. «Normal că-l luați».

Eu încă am încredere în Alibec. În primul rând, i-am spus că și-a scos banii. A dat pasă de gol lui Miculescu și și-a scos banii, gata.

Va merge în cantonament și dacă se antrenează, face un cantonament bun, poate fi cel mai bun atacant din România! Dacă se antrenează bine poate fi așa cum am zis, să joace un meci ăla, un meci ăla. Să dea Dumnezeu să fie așa. Avem 3 obiective anul ăsta: cupa, campionatul și Europa League, să le câștigăm pe toate 3. Cel mai accesibil e campionatul.

Transferurile sunt până pe 9 februarie. Să vedem cum se va prezenta Alibec în cantonament și apoi decidem dacă luăm alt atacant. Poate va fi bombă și nu mai avem nevoie de atacant.

În 10 zile vom ști echipa, ce și cum se prezintă. Dar orice s-ar întâmpla, un mijlocaș central ne trebuie.

- Gigi Becali

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.