Sporturi   •   Handbal   •   INVESTIȚII

Căpitanul naționalei de handbal feminin și-a băgat banii într-o investiție neașteptată: „Dublu sau triplu în 5 ani!”

Cristina Laslo / FOTO: Instagram

Articol de Sebastian Vasile   —  miercuri, 31 decembrie 2025

Cristina Laslo (29 de ani), căpitanul naționalei de handbal feminin a României, îndeamnă sportivii să acorde mai multă atenție educației financiare.

Cristina Laslo a fost una dintre cel mai bine plătite handbaliste tricolore în ultimii ani. Coordonatoarea aflată sub contract cu Gloria Bistrița până la finalul sezonului a numit sectoarele în care a investit recent.

În ce își investește Cristina Laslo banii

Discuția despre partea financiară a pornit de la o întrebare legată de politică, mai exact de alegerea făcută la prezidențialele din 2025.


„Pe Nicușor Dan l-am votat. Să știi că urmăresc politica, da. Urmăresc pentru că m-am panicat când au fost alegerile, am văzut că lumea e razna. Am zis să știu și eu niște chestii. Mă îngrijorează ce se întâmplă. Noi, handbalistele, suntem într-o bulă de aur. Eu vreau să știu cu ce am de a face când ies de acolo.

Sunt la sentiment cu cetățenii români. Mama are salariul minim pe economie, tata o pensie mică. Văzând ce se întâmplă cu măririle de taxe, impozite, cu inflația, apartamente scumpe, încă sunt în studiu. Vreau să văd ce direcție iau.

Am investit în două apartamente scumpe în Cluj. Educație financiară noi nu avem. De doi ani încep să mă îndrept spre chestia asta. Noi visăm doar handbal de dimineața până seara. Suntem într-un cerc al nostru, eu nu mă întâlnesc au arhitecți...


Pensie privată, cripto puțin. Investesc în mai multe. De vreo 4-5 ani încerc, dar tot așa, din ce am auzit. La bursă nu. Am titluri de stat. Apartamentele le-am luat lângă Iulius, la 3000 de euro/mp. Peste 5 ani, poate or fi dublu sau triplu. Asta dacă se face stație de metrou acolo”, a dezvăluit Cristina Laslo în podcastul Hai cu Link.

10.000 de euro/lunara câștigat Cristina Laso la Gloria Bistrița

Din informațiile GSP, Laslo se va transfera anul viitor la Dunărea Brăila. Salariul va fi asemănător, în jurul sumei de 10.000 de euro/lunar.

Eram săraci, eram la limită. Trăiam de pe o lună pe alta. Tatăl meu tocmai s-a pensionat, era agent de pază. Când eram mici era agent de pază. Sunt oameni simpli, oameni muncitori, de la țară, lucrează de când aveau 12 ani. Pe bunicii mei nu i-am prins, din partea tatălui meu l-am prins doar pe tatăl lui.

Sunt oameni de rând, mama acum lucrează într-o fabrică de ambalat etichete. Lucrează din greu. Eu și fratele meu dormeam în același pat, primeam haine de la fratele nostru mai mare. Stăteam toți 5 într-un apartament cu 3 camere. Eu și fratele meu aveam același rând de cărți



- Cristina Laslo, despre dificultățile din copilărie

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.