Meciurile jucate pe 31 decembrie au definitivat tabloul optimilor Cupei Africii pe Națiuni. Dintre cei 7 reprezentanți ai Superligii României, 4 rămân în competiție.
Miercuri seara au avut loc ultimele meciuri din grupele Cupei Africii pe Națiuni, cele aferente seriilor E și F. Rezultatele înregistrate au stabilit cine continuă în competiție, respectiv cine merge acasă.
3 jucători din Superligă au fost eliminați de la Cupa Africii
În grupa E, Guineea Ecuatorială, cu Esteban Orozco (FC Argeș) integralist, a pierdut cu Algeria și a fost eliminată fără să fi obținut vreun punct. Toate celelalte echipe din grupă au avansat: Algeria și Burkina Faso direct, Sudan grație posturii de una dintre cele mai bune 4 echipe de pe locul 3.
În grupa F, Camerun, cu dinamovistul Devis Epassy în poartă, a învins-o pe Mozambic cu 2-1 și merge în optimi cu 7 puncte, la fel de multe cât a acumulat și Coasta de Fildeș. Din această serie avansează și Mozambic, în vreme ce Gabonul a fost eliminat cu zero puncte.
În total, 3 dintre cei 7 reprezentanți ai Superligii au fost eliminați. Pe lângă Orozco, cel care a înregistrat eșecuri pe linie cu naționala Guineei Ecuatoriale, au ieșit din competiție și ugandezii Baba Alhassan (FCSB) și Elio Capradossi (U Cluj). Uganda a făcut parte din grupa C și a obținut 1 punct (1-3 cu Tunisia, 1-1 cu Tanzania, 1-3 cu Nigeria).
Patru jucători din Superligă rămân în competiție
Alături de Epassy, în optimi vor mai concura Siyabonga Ngezana (FCSB) cu Africa de Sud, respectiv Yohan Roche (Petrolul) și David Kiki (FCSB) cu Benin.
Pentru Benin, Yohan Roche a fost integralist în toate partidele din grupă și a înscris golul victoriei cu Botswana (1-0), cel care a calificat-o pe Benin mai departe, în vreme ce David Kiki a fost rezervă neutilizată în toate 3 meciurile.
Siyabonga Ngezana și Devis Epassy sunt integraliști în reprezentativele lor.
Tabloul optimilor Cupei Africii și împerecherea aferentă:
Mali - Tunisia
Senegal - Sudan
-----Egipt - Benin
Coasta de Fildeș - Burkina Faso
-----Africa de Sud - Camerun
Maroc - Tanzania
-----Algeria - RD Congo
Nigeria - Mozambic
{{text}}