CS Dinamo București va disputa ultimele două meciuri din sezonul regulat al Ligii Campionilor la handbal masculin în Sala Polivalentă. Decizia a fost impusă de Federația Europeană de Handbal (EHF).
Handbalul masculin la nivel de club este într-o pauză lungă provocată de desfășurarea Campionatului European din Norvegia, Danemarca și Suedia. Sezonul competițional se va relua în luna februarie a acestui an.
Dinamo București, obligată de EHF să părăsească Sala Dinamo
Cu toate acestea, în prima zi din 2026, CS Dinamo București a anunțat că va juca ultimele două meciuri din sezonul regulat al Ligii Campionilor în Sala Polivalentă din Capitală, nu în Sala Dinamo.
Potrivit postării făcute de campioana României, EHF i-a permis să joace în Sala Dinamo doar până la reintrarea Sălii Polivalente în circuitul competițional. Niște lucrări de reabilitare termică au fost amânate, astfel că cea mai mare sală din București a devenit disponibilă pentru întrecerile sportive.
Prin urmare, Dinamo București este nevoită să joace ultimele două partide din Liga Campionilor în Sala Polivalentă. Iată când se vor desfășura acestea:
CS Dinamo București vs. Fuchse Berlin (Germania) – 19 februarie, ora 19:45
CS Dinamo București vs. Kolstad (Norvegia) – 5 martie, ora 19:45
Conducerea „dulăilor” a anunțat că abonații clubului vor primi locuri corespunzătoare în Sala Polivalentă.
Pe lângă cele două meciuri de la București, Dinamo va mai avea două partide în deplasare. Miercuri, 25 februarie, elevii lui Paulo Pereira vor juca pe terenul lui Veszprem HC și joi, 12 martie, vor evolua în Portugalia, contra lui Sporting Lisabona.
Dinamo București are un bilanț de o victorie și 9 înfrângeri în actuala stagiune a Ligii Campionilor. Cu doar două puncte obținute în 10 meciuri, campioana României ocupă ultimul loc în grupa A.
Singurul succes al lui Dinamo a venit în 20 noiembrie 2025, pe teren propriu, într-o confruntare cu HBC Nantes. Jocul bun a fost încununat cu o paradă salvatoare a lui Ionuț Iancu, în urma căreia trupa lui Pereira s-a impus cu 29-28.
{{text}}