Gică Popescu, președintele Farului, a declarat că Denis Alibec (35 de ani) e oricând binevenit la echipa constănțeană, de unde a plecat la FCSB în vară.
Atacantul roș-albaștrilor a avut probleme medicale în prima jumătate de sezon, înscriind un singur gol pentru FCSB, cu Gloria Bistrița, în Cupa României, scor 3-1. Becali anunțase că vrea să scape de el, însă s-a răzgândit înainte de cantonament.
Patronul de la FCSB le-a transmis celor din staff să-l ia pe Alibec în Turcia, unde va fi testat. În cazul în care campioana României ar decide să nu continue cu Denis, atacantul ar putea reveni la Farul, unde a mai jucat în 3 perioade diferite.
Denis Alibec are ușa deschisă la Farul, dacă pleacă de la FCSB
„Este un jucător care poate să evolueze la multe echipe, nu neapărat din România, ci din străinătate. Denis când a fost la noi a ajutat enorm şi la câştigarea campionatului, şi după aceea, când a revenit. Deci un jucător cu o evoluţie şi o atitudine pozitivă în vestiar.
E născut în Constanţa şi ne-am dori oricând să se întoarcă acasă. Este jucătorul FCSB-ului, nu ştiu ce planuri are el, nu ştiu ce planuri are FCSB cu el, dar cine nu şi-ar dori un jucător ca Alibec?”, a declarat Gică Popescu, potrivit as.ro.
M-a întrebat Mihai: «Gigi, ce facem cu Alibec, îl luăm?». Am zis că în Alibec încă am încredere. Alibec poate să se antreneze, să facă un cantonament bun în iarnă și să fie bombă, cel mai tare atacant. «Normal că-l luați». Să vedem cum se va prezenta Alibec în cantonament și apoi decidem dacă luăm alt atacant. Poate va fi bombă și nu mai avem nevoie de atacant.
- Gigi Becali, patron FCSB
{{text}}