Liga 1

"Cîinii" urlă de supărare

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Atacantul va reveni în ţară abia în septembrie şi va evolua, în cel mai bun caz, în ultimele partide ale sezonului de toamnă

Dinamoviştii suferă: tocmai au primit vestea că Ianis Zicu, pe care şefii îl aşteptau să explodeze în acest sezon, ar putea să nu fie refăcut nici pentru această toamnă! Informaţia a picat precum un tunet asupra clubului din Ştefan cel Mare, medicii clinicii din Stuttgart transmiţînd că atacantul de 24 de ani îşi pune în pericol cariera dacă nu face recuperarea cum trebuie şi nu mai rămîne încă o lună şi jumătate în programul special sub îndrumarea doctorilor germani!
Ceea ce înseamnă că Zicu se va întoarce în ţară abia în septembrie. Apoi, să revină în programul de pregătire al echipei, neştiindu-se exact ziua cînd va reapărea pe gazon într-o partidă oficială. Deşi specialiştii de la Stuttgart afirmă că Ianis va fi apt de joc la acel moment, s-a recomandat ca reintrarea pe gazon să se facă treptat.

În traducere, pentru Ianis sezonul de toamnă ar urma să fie un moment de tranziţie, abia din primăvara lui 2009 urmînd ca antrenorul să se bazeze pe el în plenitudinea forţelor. Dinamoviştilor li s-a reproşat faptul că au forţat în returul ediţiei trecute revenirea pe gazon a machedonului, într-un moment cînd el nu era refăcut în întregime. A fost şi dorinţa lui Zicu de a prinde un loc în lotul pentru Euro 2008, însă acest lucru nu a făcut decît să complice situaţia.

DECLARAŢIA ZILEI, CRISTI BORCEA, preşedinte executiv
"Îmi doresc din tot sufletul să-l revăd pe Ianis sănătos tun şi să bucure suporterii dinamovişti prin driblingurile şi golurile sale"

Evoluţia cazului Zicu

14 august 2007 - Lazio - Dinamo (1-1)
În minutul 4, Ianis a fost contrat dur de Stendardo, ieşind pe targă, iar verdictul medicilor a fost entorsă gravă la genunchiul drept, fiind afectate şi ligamentele

septembrie 2007 - operaţie în Belgia
Fotbalistul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la clinica doctorului Hendriks

octombrie 2007
Machedonul a început un program de recuperare specială, anunţîndu-se clar că nu va mai evolua deloc în sezonul de toamnă. Bifase doar 5 meciuri (309 minute) în toate competiţiile

ianuarie 2008
Zicu a revenit în programul echipei, la început antrenîndu-se separat

29 ianuarie 2008 - Amical Dinamo - Viktoria Zizkov (4-2)
Ianis a redebutat în echipa "cîinilor", întrînd în minutul 60 al partidei. S-a mişcat bine, oferind speranţe că recuperarea este totală

22 februarie 2008 - Dinamo - Ceahlăul (2-1)
A reapărut din prima etapă a sezonului de primăvară în formaţia "cîinilor", însă din cele 10 meciuri bifate, a fost titular doar în trei

23 aprilie 2008 - Dinamo - U Craiova (4-4)
A suferit o disjuncţie a umărului stîng şi a plecat la Stuttgart pentru un consult

mai 2008
Ajuns la Stuttgart, doctorii îl supun unei intervenţii chirurgicale şi-i scot şuruburile montate la operaţia din toamnă. Totodată, medicii îl avertizează pe jucător că-şi riscă mult cariera dacă nu va urma cum trebuie programul de recuperare. Zicu rămîne la Stuttgart

iunie 2008
Specialiştii clinicii anunţă că Zicu va mai sta pînă pe 11 iulie la Stuttgart într-un program special de recuperare. Va rata stagiile din Germania şi Franţa ale echipei, dar doctorii spun că se va întoarce în România total refăcut

iulie 2008
Doctorii îi recomandă jucătorului să mai stea pînă la finele lunii august în Germania pentru a nu risca o recidivă a problemelor la genunchi

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.