International   •   Campionate   •   Mondialul Cluburilor

FIFA are un favorit absolut pentru găzduirea următorului Campionat Mondial al Cluburilor

+11 Foto
Campionatul Mondial al Cluburilor. FOTO: Imago Images

Articol de Sebastian Vasile   —  sâmbătă, 03 ianuarie 2026

Marocul este pe cale să găzduiască un alt turneu important în doar câțiva ani.

După ce în prezent găzduiește Cupa Africii pe Națiuni, iar în 2030 va fi co-organizator al Mondialului, este aproape 99% sigur că va găzdui și Campionatul Mondial al Cluburilor în 2029. Acest lucru a fost anunțat de agenția locală Hespress, care citează o sursă din Federația Regală Marocană de Fotbal.

Marocul e pe cale să găzduiască Campionatul Mondial al Cluburilor din 2029

+11 Foto
RABAT - Prince Moulay Abdellah Stadium (66.700 de locuri). Foto: Imago

Concurența pentru găzduirea Mondialului Cluburilor este uriașă, ceilalți candidați incluzând SUA, Spania, Brazilia și Qatar. În ciuda candidaturilor lor serioase, favoritul categoric al FIFA este Marocul.

Motivul este că forul mondial vede organizarea Campionatului Mondial al Cluburilor ca o oportunitate ideală pentru un test final al țării africane înainte de Mondialul din 2030. Astfel, se va vedea în ce măsură marocanii vor fi pregătiți să găzduiască cel mai mare turneu de fotbal în ceea ce privește infrastructura și logistica.

Repetiție generală pentru gazda Campionatului Mondial

În trecut, Cupa Confederațiilor, care se desfășura în anul precedent, era considerată o repetiție generală pentru gazda Campionatului Mondial. Acum însă, se pare că acest rol va fi preluat de Mondialul Cluburilor, după ce în 2025 SUA a găzduit prima ediție reînnoită a turneului, iar în acest an va organiza și Campionatul Mondial propriu-zis.


În 2030, pe lângă Maroc, gazde vor fi și Spania și Portugalia, iar Argentina, Uruguay și Paraguay vor găzdui câte un meci cu ocazia centenarului turneului.

Nouă stadioane, șase orașe:

  • AGADIR - Adrar Stadium (45.000 de locuri);
  • CASABLANCA - Stade Mohammed V (45.000 de locuri);
  • FEZ - Fez Stadium (45.000 de locuri);
  • MARRAKESH - Marrakesh Stadium (45.000 de locuri);
  • RABAT - Prince Moulay Abdellah Stadium (66.700 de locuri);
  • Moulay Hassan Stadium (22.000 de locuri);
  • Rabat Olympic Stadium (21.000 de locuri);
  • Al Medina Stadium (18.000 de locuri);
  • TANGER - Tanger Grand Stadium (foto, 75.600 de locuri).

Temperaturile ridicate au fost o problemă și în SUA

Deși din punct de vedere logistic FIFA ar putea accepta din nou Qatarul ca țară gazdă, căldura extremă din timpul verii ar putea obliga ca Mondialul Cluburilor să se joace iarna, la fel ca în cazul Cupei Mondiale din 2022.

Temperaturile ridicate și condițiile climatice extreme au fost o problemă și în Statele Unite, unde mai multe meciuri au fost întrerupte, printre care două ale echipei Benfica, împotriva lui Auckland City și Chelsea. În partida cu Chelsea, jocul a fost suspendat timp de aproximativ o oră și jumătate din cauza alertelor de furtună.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.