Ciclism

Sastre: "L-am întrebat pe Fränk dacă să plec sau nu"

Articol de Florin Dincă  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Noul rege pe Alpe D'Huez, Carlos Sastre, a reuşit să îi "fure" tricoul galben coechipierului său, luxemburghezul Frank Schleck, pe etapa-regină a Turului Franţei


Întrebat dacă totul a fost plănuit, Sastre a spus: "În această dimineaţă, planul era să înteţim ritmul. De pe Lautaret am văzut că vîntul ne bate din faţă, aşa că am vrut să profităm de calităţile echipei: trei căţărători buni (Frank şi Andy Schleck şi eu). Cel mai deştept urma să profite de calităţile sale. La poalele căţărării de la Alpe D'Huez, am luat o decizie personală. Înainte să plec, l-am întrebat pe Frank: «Plec?», iar el a spus: «De acord». Ştiam că pentru un căţărător ca mine, cea mai bună strategie era să atac căţărarea devreme, cînd panta era cea mai abruptă. Cînd m-am văzut singur în faţă, singurul meu ţel a fost să cîştig la o diferenţă cît mai mare. În spate, Andy a făcut o treabă minunată contrîndu-l pe Cadel Evans", a declarat ibericul.

Carlos Sastre este al treilea spaniol care se impune pe Alpe d'Huez, după ce Iban Mayo a primit onorurile în 2003 şi Federico Echave a reputat singura sa victorie de etapă din Turul Franţei în 1987. Sastre a parcurs ascensiunea în 39'29", la aproape două minute de recordul din 1997 al italianului Marco Pantani, deşi linia de sosire a fost mutată la cota 1850, faţă de 1860 în anii trecuţi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.