International   •   Campionate   •   BENFICA

Jose Mourinho vrea un atacant de la campioana Italiei » Anunțul făcut de presa portugheză

Benfica a pus ochii pe Lorenzo Lucca (dreapta) de la Napoli // FOTO: Getty Images

Articol de Dragoș Petrescu   —  duminică, 04 ianuarie 2026

Lorenzo Lucca (25 de ani), atacantul transferat de Napoli în vara anului trecut, nu are parte de multe minute în acest sezon sub comanda lui Antonio Conte, motiv pentru care ia în calcul o nouă provocare în actuala perioadă de mercato, iar Benfica monitorizează cu atenția situația italianului.

Recent, au apărut niște zvonuri în presa din Cizmă potrivit cărora vârful lui Napoli își dorește o schimbare. Motivul principal este reprezentat, bineînțeles, de timpul limitat de joc de care acesta a beneficiat în prima jumătate a sezonului curent pe Stadio Diego Armando Maradona.

În plus, odată cu revenirea lui Romelu Lukaku, care a fost indisponibil până spre finalul lui 2025, Lucca va pierde și mai multe minute, belgianul fiind văzut drept principalul competitor al lui Rasmus Hojlund pentru poziția de atacant central în cadrul trupei lui Conte.


Mourinho îl vrea pe Lorenzo Lucca la Benfica, scriu portughezii de la A Bola

Astfel a intrat pe fir Benfica lui Jose Mourinho. Portughezul caută să întărească compartimentul ofensiv al „vulturilor” în această iarnă, în speranța că va putea salva ceva din stagiunea actuală care nu a început foarte bine.

Cei de la A Bola menționează că tehnicianul lusitan ia serios în calcul un transfer al lui Lucca, informație confirmată și de Fabrizio Romano, celebrul jurnalist italian specializat în zona de mercato.

Există însă și o mică problemă. În momentul de față, atacantul este venit sub formă de împrumut la Napoli de la Udinese, dar campioana Italiei are inclusă o clauză obligatorie de cumpărare a jucătorului la finalul sezonului, în valoare de 26 de milioane de euro.


Astfel, pentru a-l putea vinde la Benfica, „I Ciucciarelli” ar trebui să achite rapid această clauză, adică până la finalul actualei ferestre de transferuri, urmând ca apoi să-l cedeze definitiv clubului pe Estadio da Luz.

Cei de la Corriere dello Sport spun că Napoli plănuiește să-i plătească lui Udinese suma stabilită în înțelegere până la finalul lunii ianuarie, iar apoi, clubul italian va începe tratativele cu cei de la Benfica, perioada de mercato urmând să se încheie pe data de 2 februarie.

Lorenzo Lucca a bifat 20 de apariții pentru Napoli în acest sezon în toate competițiile, majoritatea dintre ele venind din postura de rezervă. În acest timp, italianul a punctat doar de două ori (un gol în campionat și unul în cupă) // FOTO: Getty Images

Benfica a învins-o pe Napoli în acest sezon

Deși sezonul celor de la Benfica nu este unul reușit (cel puțin până acum), fie că vorbim despre rezultatele înregistrate pe plan intern, fie că discutăm despre cele consemnate în Liga Campionilor, clubul portughez a izbutit o victorie surprinzătoare în cea mai importantă competiție intercluburi din Europa în actuala stagiune.

Este vorba despre succesul obținut chiar împotriva lui Napoli, campioana Italiei, în urmă cu trei săptămâni, 2-0 pe teren propriu, un rezultat care o face pe echipa lui Jose Mourinho să spere în continuare la calificarea în playoff-ul competiției.

Lorenzo Lucca a început pe banca de rezerve duelul respectiv, dar a fost introdus pe teren de Antonio Conte pe parcursul actului secund, mai exact în minutul 74, atunci când l-a înlocuit pe Noa Lang.

25 de milioane de euroeste cota de piață a lui Lorenzo Lucca în acest moment, potrivit Transfermarkt

Clasamentul din Primeira Liga:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.