CSM București s-a impus în fața celor de la CSM Tg. Jiu, scor 21-27, în etapa #11 din Liga Florilor.
CSM București a revenit pe primul loc în clasamentul primei ligi, în timp ce Târgu Jiu și-a continuat seria groaznică, fără victorie din octombrie.
CSM București a revenit în vârful clasamentului în Liga Florilor! Târgu Jiu, o nouă înfrângere
CSM București a început partida în ofensivă, dar a avut parte de o primă jumătate de joc presărată cu nereușite atât din punct de vedere defensiv, cât și din punct de vedere ofensiv. În minutul 17 al partidei, deși „tigroaicele” au avut la un moment dat și 3 goluri avantaj, handbalistele de la Tg. Jiu au egalat pe tabelă și au avut șansa de a trece în avantaj. CSM a primit o eliminare de două minute, dar bucureștencele au gestionat corect jocul în inferioritate, ba chiar mai mult, au trecut în avantaj după cele două minute. La pauză diferența era una sensibilă: 13-15 pentru CSM București.
Echipa din București a ieșit mult mai montată de la vestiare, iar în repriza secundă a diminuat numărul greșelilor. Astfel, în minutul 42 și pe fondul unei ofensive ineficiente a celor de la Tg. Jiu, CSM clădise un avantaj de 5 goluri. Până la final, campioana României nu a mai avut emoții și a tranșat partida care începuse șovăitor.
Clasamentul din „Liga Florilor”
FINAL » CSM Târgu Jiu - CSM București 21-27
Min. 56: „Tigroaicele” au temporizat partida și și-au menținut avantajul de 4 goluri
Min. 42: Gruparea din București și-a mărit avantajul la 5 goluri și pare că a scăpat de problemele din prima repriză
Min. 33: CSM București a ieșit mai concentrată de la vestiare și a refăcut din nou avantajul de 3 goluri
Min. 31: Tg. Jiu a început în ofensivă și a marcat la prima acțiune
Min. 26: CSM București a trecut peste momentul slab și a reclădit avantajul de 3 goluri, dar Jiul marchează de la 7 metri
Min. 20: Omoregie, jucătoarea celor de la CSM București, pare să se fi accidentat la cot
Min. 19: Cu toate că au avut o jucătoare în plus, gazdele nu au profitat de superioritate, iar CSM este în avantaj
Min. 17: Tg. Jiu marchează golul egalizator. Novak de la CSM București primește și o eliminare de două minute
Min. 16: Gazdele au redus din diferență și au venit la un singur punct de campioanele României. Ofensiva „tigroaicelor” suferă
Min. 10: Jucătoarele de la Tg. Jiu nu se regăsesc și au ratat două aruncări de la 7 metri în 2 minute. Nici CSM nu are o ofensivă foarte eficientă
Min. 6: CSM și-a luat un avantaj considerabil, iar Tg Jiu a primit o eliminare de două minute
Min. 4: Tg. Jiu a marcat din extrema dreapta, dar Crina Pintea a trimis CSM din nou în avantaj
Min. 2: „Tigroaicele” au deschis scorul
Start de partidă! CSM București este în ofensivă și Crina Pintea ratează prima acțiune
{{text}}